D*** C* D***** N******
PetentÎn temeiul art. 59 Cp ia act că cererea formulată de petentul condamnat D.D.N., a rămas fără obiect. În temeiul art. 192 al. 2 Cpp obligă pe petent la 70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, dintre care 40 lei onorariu avocat oficiu. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2008
Se citează acesta cu dispoziţie de transfer de la PNT Mărgineni la PNT Colibaşi. Se emite adresă către PNT Mărgineni pentru a ne comunica în executarea cărui mandat se află încarcerat petentul, dacă acesta a îndeplinit fracţia prevăzută de lege privind liberarea condiţionată, dacă a fost analizat de comisia de liberări condiţionate, dacă a fost sancţionat disciplinar, dacă a fost recompensat, dacă a fost scos la muncă şi câte zile a câştigat prin munca prestată şi pentru a ne înainta copie de pe mandatul de executare şi o caracterizare de la locul detenţiei. Amână judecarea cauzei la 09.06.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Mai 2008