S********* P*********** D** Î*********** P*************
ReclamantG******** C* P****** P******** N* 1*
PârâtM********* P****** P*** P*****
PârâtC****** B****** G******** C* P****** P******** N* 2
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.09.2010, la Tribunalul Argeş, Secţia Civilă complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale.
În temeiul art. 155 indice 1 cod procedură civilă suspendă judecata cauzei până la data la care Sindicatul se va conforma dispoziţiilor din încheierea de şedinţă din 11.02.2009. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2009.
Se citează reclamantul cu copia întâmpinarii formulată de pârâtul Municipiul Piteşti şi cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei tabel cu numele şi semnaturile membrilor de sindicat care îşi însuşesc prezenta acţiunea şi copia carnetelor de muncă ale acestora , sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei conform art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă., Se citează pârâţii. Amână judecarea cauzei la data de 18.03.2009, sala 2, ora 08:30. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.02.2009, al Tribunalul Argeş, secţia civilă, litigii de muncă şi asigurări sociale.