Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite recursurile. Modifică în tot sentinţa civilă. Respinge acţiunea. Dec. 648/R
Pentru a da posibilitatea părţilor de a depune la dosar concluzii scrise , s-a amânat pronunţarea.
Pentru ca recurenţii pârâţi să precizeze dacă le-au fost comunicate încheierea de îndreptare a erorii materiale pornunţate de Tribunlul Braşov în data de 11.02.2008 , precum şi sentinţa civilă nr. 319/CA/18.04.2008 privind completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 84/CA/19.01.2008 , urmând să precizeze dacă înteţele să formuleze recurs şi împotriva acestora , s-a acordat un nou termen de judecată.
Pentru a i se pune în vedere recurentului pârât MIRA să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 19,5 lei şi a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, sub sancţiunea anulării recursului ca netimbrat, urmează a acorda un termen de judecată, sens în care,
Respinge cererea de reexaminare.