S*********** B******** - M***** G*** O**
PârâtN****** V******
ReclamantN***** R*** R***
ReclamantN******** H**** D****
ReclamantN******** N****** T*****
ReclamantRespinge ca nefondată acţiunea. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi ,18 iunie 2010.
În baza art. 244 (1) pct. 1 Cod procedură civilă, dispune suspendarea judecăţii cauzei. Cu recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2010.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Fixează termen 14.01.2010.
pt. ca părţile să ia cunoştinţă de raportul de expertiză efectuat în cauză, pentru a se formula eventuale obiecţi la acesta precum şi pt. ca recl. să ia cunoştinţă de excepţiile invocate în cauză de pârâtă se amână cauza.
În baza art. 165 cod proc. civ. dispune disjungerea cauzei pentru reclamanţii Nidelcu Sonia, Oancea Gheorghe, Pătrănoiu Adrian şi Petre Constantin Eduard faţă de care se vor forma dosare separate având în vedere că aceştia domiciliază pe raza de competenţă a altor tribunale, respectiv Tribunalul Giurgiu, Prahova şi Bucureşti. În baza art. 99 alin. 4 din ROI, se vor forma dosare separate cu privire la aceştia, dosarele nou formate se vor repartiza aceluiaşi complet. Stabileşte termen de judecată pentru cauza disjunsă la data de 06 noiembrie 2009 pentru când se va pune în discuţie excepţia necompetenteţei teritoriale absolute. Faţă de acţiunea promovată de ceilalţi reclamanţi fixează termen de judecată la data de 06 noiembrie 2009, pentru când se revine cu adresă către expert pentru efectuarea şi depunerea lucrării în conformitate cu prevederile art. 209 Cod proc. civilă în caz contrar se va lua măsura sancţionării conform art. 108 ind. 1 pct. 2 lit. f cod proc. civilă. Totodată dispune emiterea de adresă către pârâtă pentru achitarea onorariului de expert stabilit în sarcina sa.
- alte cereri- protest magistraţi ş.i personal auxiliar.
Amână cauza stabilind un nou termen la data de 11 septembrie 2009 faţă de lipsa raportului de expertiză cât şi pentru complet nelegal constituit. Se va reveni cu adresă către expert contabil Prăjitu Nicu pentru efectuarea şi depunerea lucrării cu respectarea prevederilor art. 209 cod proc. civilă sub sancţiunea amendării. Se revine totodată cu adresă către pârâtă pentru achitarea onorariului stabilit în sarcina sa.
Desemnează expert pe Prăjitu Nicu pt. efectuarea expertizei contbile dispuse şi amână cauza în acest sens. Se revine totodată cu adresă către pârâta S.C. Ptrom S.A. Bucureşti pt. achitarea onorariului de expert stabilit în sarcina sa.
Amânat pentru administrare probatoriu.
Amână cauza faţă de lipsa de procedură cu reclamanţii. Se repetă procedura de citare cu aceştia la adresele indicate în acţiune. În baza art. 246 Cod proc. civ. ia act de renunţarea reclamantului Negulescu Viorel de la judecata acţiunii.