Dosar 4572/87/2008 din 28.11.2008

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4572/87/2008
Data dosar:
28.11.2008
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA CMASCAF
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2009 la ora 08:30

    Complet: Complet 4 fond litigii munca
  • Încheiere

    amână pronunţarea la 04.02.2009 Admite acţiunea civilă aşa cum a fost modificată la data de 23.01.2009, formulată la de reclamantul E** G******* domiciliat în comuna Poeni, judeţul Teleorman, în contradictoriu cu pârâta P******* C****** P**** şi Consiliul Local Poeni, ambele cu sediul în comuna Poeni, judeţul Teleorman şi pe cale de consecinţă obligă pârâţii la plata către reclamant a drepturilor salariale reprezentând spor de vechime în cuantum de 25%, premiul anual de 2% şi al treisperzecelea salariu pe perioada ioctombrie 2005-decembrie 2007, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pârâtele să efectueze menţiunile corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantului. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 04.02.2009.

Flux dosar


Actualizare GRPD