S******** V*****
Intimat InculpatÎn temeiul art. 379 pct. 2, lit. a din Codul de Procedură Penală admite apelul formulat Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 964/14.04.2008, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 459/325/2008, pe care o desfiinţează şi rejudecând: Condamnă inculpatul S******** V*****, în temeiul art. 87 aliniat 1 din O.U.G. 195/2002, la 1 ( un ) an închisoare. În temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a doua, şi lit. b cod penal. În temeiul art. 81 cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale este suspendată si executarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a liberării condiţionate. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 septembrie 2008.
Amână pronunţarea pentru data de 23.09.2008.