D********* G*******
ReclamantM**** V*****
PârâtAmână pronunţarea la data de 14.04.2008. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.04.2008. Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti. Respinge acţiunea ca nefiind de competenţa instanţelor judecătoreşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.04.2008.
Acordă termenul solicitat de apărătoarea reclamantului. Se vor comunica pârâtului precizările la acţiune formulate de reclamant. Se va face adresă către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefecturii să ne comunice toate înscrisurile pe care le deţin cu privire la vehiculul marca Roman, tipul 1025, număr de identificare 92758, serie motor 165416, cilindree 10344 cmc, număr de înmatriculare SV 02 CEJ şi să ne precizaţi cine este proprietarul acestuia.
Admite proba cu interogatoriul pârâtului, urmând a fi citat acesta cu menţiunea „personal la interogator”. Instanţa arată că în cazul în care reclamantul îşi va modifica acţiunea, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 364 lei . Se va face adresă pârâtului să depună la dosar originalul înscrisului sub semnătură privată numit contract de vânzare – cumpărare , aflat la fila 4 dosar în copie. Amână cauza la data de 14 martie 2008, pentru când se vor cita părtile. Dată în şedinţă publică, azi, 21 februarie 2008.