Dosar 4637/302/2008 din 18.11.2008

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4637/302/2008
Data dosar:
18.11.2008
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-IV-a Civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.01.2009 la ora 08:30

    Complet: R.4
  • Soluţionare

    ÎNCHEIERE ÎN CAMERA DE CONSILIU CU PRIVIRE LA CEREREA DE ABŢINERE FORMULATĂ DE DL. JUDECĂTOR DAVIDOIU GEORGIAN DE LA SOLUŢIONAREA RECURSULUI Admite cererea de abţinere. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică. OPINIE SEPARATĂ JUD. CIOBOTARU EDUARD - Respinge cererea de abţinere ca neîntemeiată. Făăr cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2009. DEC - Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor ca nefondat. Admite recursul declarat de reurenta D****** A******* L****. Modifică în parte sentinţa recurată, în sensul că: Obligă pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei despăgubiri pentru prejudiciul moral. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.01.2009. C. Axînti - GB

    Hotarare DECIZIA CIVILĂ NR. 85 R din 16.01.2009

Flux dosar


Actualizare GRPD