B*** R*****
Recurent RECLAMANTA****** P***** D********** R******** - R******* V*** R******
Intimat PÂRÂTAdmite recursul declarat de către reclamantul-recurent B*** R***** împotriva sentinţei civile nr. 510/26.05.2008, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4646/108/2007, în contradictoriu cu pârâta-intimată Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest Timişoara. Modifică în parte hotărârea recurată, în sensul că: Admite în parte acţiunea civilă formulată de către reclamantul B*** R***** împotriva pârâtei Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest Timişoara. Anulează decizia de concediere nr. 98/13.11.2007, emisă de pârâtă. Obligă pârâta să reintegreze reclamantul pe postul deţinut anterior emiterii deciziei de concediere şi să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Menţine dispoziţiile hotărârii recurate în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune morale de 10.000 lei. Fără cheltuieli de judecată. Irevocabilă.
pentru indeplinirea procedurii de citare cu reclamantul.
Redreschide dezbaterile la 17.12.2008
pentru pregatirea apararii.
pentru a se lua act de continutul intampinarii