P******** F***** V*****
Apelant InculpatPRON. 01.10.2008 SG DS- Admite apelul.Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi în fond, rejudecând, în baza art.208 al.1-209 al.1 lit.a,e cp cu aplic.art.74 al.1 lit.c cp, 76 al.1 lit.c cp, art.80 cp, art.37 lit.b cp condamnă pe inc.Pavelescu Florin Victor la 3 luni închisoare.În baza art.7 din Lg.543/2002 revocă beneficiul suspendării condiţionate pentru ped.de 6 luni închosoare aplic.prin sp.3230/2005 pron.de JS4 Bucuresti şi cumulează ac.ped. cu ped.aplic.în prezenta cauză, urmând ca inc.să execute 9 luni închisoare.În baza art.71 cp interzice dr.prev.de art.64 lit.a teza a II a şi b cp pe durata executării pedepsei.Menţine celelalate disp.ale sentinei apelate.Chelt.jud.avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care onorariul av. din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondul MJ.Cu recurs. 20.10.2008 În baza art. 196 Cpp, dispune înlăturarea omisiunii vădite, strecurată în minuta şi dispozitivul deciziei penale nr. 552/A/01.10.2008, pronunţată de Tribunalul Bucuerşti-Secţia I Penală, în dosarul penal nr. 4662/302/2008, în sensul consemnării următoarei menţiuni: "deduce din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 22.06.2006 şi arestarea preventivă de la 23.06.2006 la 28.06.2006". Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.10.2008