U******** E**** A*****
Apelant InculpatF**** I****
Intimat Parte vătămatăd.pen. nr. 108A din 04.06.2008- Admite apelul. Desfiinţează sentinţa penală în sensul că în baza art. 86 ind. 1 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 86 ind. 2 C.pen. fixează termen de încercare de 5 ani compuns din durata pedepsei la care se adaugă 2 ani termenul fixat de instanţă. Interzice inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a Teza a II-a şi b a căror executare se suspendă. Obligă pe inculpat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte în fiecare zi de miercuri a ultimei săptămâni din lună la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj. - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură de a putea fi controlate mijloacele de existenţă. Supravegherea se va executa prin Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 10 din 20.03.2008 emis de Judecătoria Tg Jiu. Deduce reţinerea şi arestul preventiv începând cu data de 20.03.2008 până la punerea în libertate. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 04.06.2008 la Tribunalul Gorj.