Dosar 47203/3/2008 din 10.12.2008

pretenţii disjungere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 47203/3/2008
Data dosar:
10.12.2008
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-V-a Civilă
Obiect:
pretenţii disjungere
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.06.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului, netimbrării acţiunii şi prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, ca neîntemeiate. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi S* H******** N*** S*. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General la plata sumei de 2007 lei către reclamant, reprezentând contravaloarea lucrărilor necesare aducerii apartamentului la starea iniţială. Respinge cererea îndreptată împotriva pârâţilor Statul Român şi S* H******** N*** S*, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge în rest acţiunea îndreptată împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 700 lei, contravaloare onorariu pentru expertiză construcţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

  • Sedinta din data de 18.06.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 20.06.2012.

  • Sedinta din data de 15.06.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Amână pronunţarea

    amână pronunţarea la data de 18.06.2012.

  • Sedinta din data de 08.06.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 15.06.2012.

  • Sedinta din data de 01.06.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 08.06.2012.

  • Sedinta din data de 28.05.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 01.06.2012.

  • Sedinta din data de 14.05.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 30.04.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 19.03.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 20.02.2012 la ora 08:30

    Complet: Minori şi Familie Fond 4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 23.01.2012 la ora 08:30

    Complet: MF4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 09.01.2012 la ora 08:30

    Complet: C.C.-MF4
  • Amână cauza

    Admite cererea de reexaminare. Revine asupra sancţiunii aplicate expertului Drăgălan Mihai Laurenţiu şi îl exonerează pe acesta de la plata amenzii în cuantum de 500 lei. Irevocabilă

  • Sedinta din data de 05.12.2011 la ora 08:30

    Complet: MF4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 07.11.2011 la ora 08:30

    Complet: MF4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 12.09.2011 la ora 08:30

    Complet: MF4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 20.06.2011 la ora 08:30

    Complet: MF4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 23.05.2011 la ora 08:30

    Complet: MF4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 11.04.2011 la ora 08:30

    Complet: MF4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 14.03.2011 la ora 08:30

    Complet: MF4
  • Repus pe rol

    Amână pronunţarea la data de 21.03.2011, 28.03.2011. În baza art.151 ind. 1 CPC, Repune cauza pe rol pentru completarea probatoriului, sens în care va pune în discuţia părţilor necesitatea efectuării unei expertize tehnice specialitatea "construcţiei" şi va pune în vedere reclamantului să depună înscrisuri doveditoare cu privire la lucrările de reparaţii efectuate şi devizul de lucrări de reparaţii de la filele 18-19, semnat şi ştampilat de societatea comercială care l-a întocmit.

  • Sedinta din data de 14.02.2011 la ora 08:30

    Complet: MF4
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 19.02.2009 la ora 08:30

    Complet: FA3
  • Suspendat

    În baza art. 244 pct.1 Cod procedură Civilă suspendă judecarea cauzei având ca obiect „pretenţii - disjungere” privind pe reclamantul C****** C**** I** domiciliat în Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 133, bl. Tribunalul 2b, scara.2, et.1, ap.42, sector 5 în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin Primar cu sediul în Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta nr. 47, sector 5, Statul Român prin Ministerul Finanţelor cu sediul în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5 şi S.C. Herăstrău Nord SA cu sediul în Bucureşti, str. Academiei nr. 7, sector 2 până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. 30914/3/2008 al Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă. Cu recurs. Pronunţată in şedinţă publica, astăzi, 19.02.2009

  • Sedinta din data de 17.12.2008 la ora 08:30

    Complet: FA14

Flux dosar


Actualizare GRPD