P****** M******
Recurent ReclamantS*********** V******
Recurent ReclamantB********* I** B*** C*********
Recurent PârâtC****** O**** D* F*** F******
Intimat PârâtC****** J******** D* F*** F****** A****
Intimat PârâtDISPUNE Inainteaza cauza reinregistrata sub nr. 15562/280/2009, ca urmare a repartizarii aleatorii dupa admiterea cererii de abtinere, spre competenta solutionare completului C 15 civil, termenul de judecata fiind la data de 11.12.2009, ora 8.30. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.10.2009
Admite cererea de abţinere. Irevocabilă.
Înaintează dosarul la C15, în vederea soluţionării cererii de abţinere, în temeiul art. 98 ROI. Termen control 19.10.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 28.09.2009.
Admite în parte, acţiunea formulată de reclamanţii P. M. şi S. V., în contradictoriu cu pârâţii B. I. B. C., COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR OARJA şi COMISIA JUDEŢEANĂ DE FOND FUNCIAR ARGEŞ. Dispune nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 8998/2006 emis de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş pe numele autorului C. I., cu moşt. Bucurenciu Constantin pentru suprafaţa de 20.00 ha pădure, situată pe teritoriul comunei Oarja, judeţ Argeş, trecută în T36, p. 766, UP IV, UA 105, cu vecinătăţile: E-SC Quadrifoglio Compani SRL, V-drum de acces, S-Dumitraşcu Gh.N-drum acces, SC Foglio Compani SRL. Respinge acţiunea în ceea ce priveşte petitele doi, trei şi patru. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.11.2008.
Amână pronunţare la 24.11.2008 din lipsă de timp. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.11.2008.
Amână pronunţarea la 17.11.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.11.2008.
Încuviinţează cererea formulată către reclamanţi, în sensul acordării unui termen pentru a lua cunoştinţă de relaţiile depuse la dosar. Pune în vedere reprezentantului Comisiei Locale de Fond Funciar Oarja să depună la dosarul cauzei delegaţie de reprezentare. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 10.11.2008 Completul 3, pentru când se vor cita pârâţii, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş şi B********* I** B*** C*********. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20.10.2008.
Se va reveni cu adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Oarja, în sensul ultimului paragraf, respectiv să înainteze toate actele care au stat la baza titlului de proprietate nr.8998/23.11.2006, precum şi Hotărârea de validare nr.305/2001 şi anexa nr.56/1 la această hotărâre de validare prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul cu vegetaţie forestieră autorilor Radu D. Ion, Stănciulescu Rizea, precum să înainteze şi HCJ nr.36/2006 care priveşte pe autorii Radu D.Ion şi Stănciulescu Rizea. Încuviinţează pentru petent proba cu înscrisuri, relaţii de la Direcţia Silvică Argeş pentru a preciza dacă terenul în suprafaţă de 20 ha aflat în pct. Lăstar, comuna Oarja este în administrarea Ocolului Silvic Topoloveni sau Costeşti, sens în care se va emite adresă către aceasta, şi proba cu interogatoriul Comisiei Locale de Fond Funciar Oarja. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 20.10.2008 Completul 3, pentru când se vor cita pârâţii, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural şi Comisia Locală de Fond Funciar Oarja cu copie interogatoriu şi cu menţiunea de a răspunde la acesta, sub sancţiunea aplicării art. 225 Cod proc.civ. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 8.09.2008.
Se va emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar Oarja, în sensul de a preciza dacă pârâtul B********* I** B*** C*********, domiciliat în municipiul Sibiu, str. Nicolae Iorga, nr.59, ap.26, judeţ Sibiu, este una şi aceeaşi persoană ce cea care a ridicat titlul de proprietate nr.8998 eliberat pe numele pârâtului B********* I** B*** C*********, în calitate de moştenitor al defunctului Constantinescu Ioan pentru suprafaţa de 20 ha, cu vegetaţie forestieră pe raza comunei Oarja, judeţ Argeş. De asemenea să înainteze toate actele care au stat la baza eliberării titlului de proprietate menţionat mai sus, dar şi titlului de proprietate nr.8998/23.11.2006, precum şi Hotărârea de validare nr.305/2001 şi anexa nr.56/1 la această hotărâre de validare prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul cu vegetaţie forestieră autorilor Radu D. Ion, Stănciulescu Rizea, precum să înainteze şi HCJ nr.36/2006 care priveşte pe autorii Radu D.Ion şi Stănciulescu Rizea. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 8.09.2008 Completul 3, pentru când se vor cita pârâţii, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, prin agent procedural. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.06.2008.