Dosar 4769/30/2006 din 19.02.2008

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4769/30/2006
Data dosar:
19.02.2008
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.04.2008 la ora 9:00

    Complet: P2
  • Soluţionare

    În temeiul prevederilor art. 369 Cod procedură penală, ia act de retragerea apelului declarat de partea civilă Buda Ştefan, împotriva sentinţei penale nr. 63/PI/25.01.2008, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 4769/30/2006. În temeiul prevederilor art. 379 alin. 1,pct 2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul Dumitraş Viorel, împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând , reduce de la pedeapsa de 3 (trei) ani, la pedeapsa de 2 ( doi) ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal. Reduce de la suma de 50.000 lei, la suma de 30.000 lei, cuantumul despăgubirilor morale la plata cărora îl obligă pe inculpat faţă de partea civilă. Cheltuielile judiciare în apelul inculpatului rămân în sarcina statului. Menţine în rest nemodificate dispoziţiile sentinţei penale apelată. Obligă partea civilă la 100 lei cheltuieli judiciare către stat în apel. Cu drept de recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare ---D.Î.C.C.J.NR.4769/30/2006 D.P.NR.2317/25.06.2008 ADMITE RECURSUL INCULPATULUI,RESPINGE RECURSUL PARTII CIVILE R 25.11.2008

  • Sedinta din data de 13.03.2008 la ora 9:00

    Complet: P2
  • Amânat

    PENTRU AUDIEREA MARTORILOR

Flux dosar


Actualizare GRPD