Dosar 4775/114/2008 din 22.12.2008

ordonanţă preşedinţială


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4775/114/2008
Data dosar:
22.12.2008
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
ordonanţă preşedinţială
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.12.2008 la ora 9:00

    Complet: CC F12 ORC
  • Soluţionare

    Admis cererea ca întemeiată. Dispune blocarea conturilor deschise de pârâtă la orice bancă ce funcţionează pe teritoriul României, până la concurenţa sumei de 501299,40 lei, până la soluţionarea irevocabilă a dosarului de fond nr.4774/114/2008 al Tribunalului Buzău- Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ. Prezenta ordonanţă este vremelnică şi executorie. Executarea se va face fără somaţie sau fără trecerea unui termen. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică.

Flux dosar


Actualizare GRPD