Dosar 4903/327/2008 din 15.10.2008

plângere contravetionala


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4903/327/2008
Data dosar:
15.10.2008
Instanta:
Judecătoria Tulcea
Departament:
Sectia civila si penala
Obiect:
plângere contravetionala
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2009 la ora 8:00

    Complet: Complet amanari
  • Soluţionare

    Admite în parte plângerea formulată de petentul A*********** T****** L********, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI TULCEA şi împotriva procesului-verbal seria CC nr. 0599977 încheiat de intimată la data de 13.10.2008. Anulează parţial procesului-verbal seria CC nr. 0599977 încheiat de intimată la data de 13.10.2008. Schimbă încadrarea juridică a faptei din contravenţia prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G nr. 195/2002 republicată şi cu modificările ulterioare, în fapta prevăzută art. 102 alin. 2 lit. e, raportat la art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din O.U.G nr.195/2002 republicată şi cu modificările ulterioare. Reindividualizează sancţiunea contravenţională aplicata petentului, prin înlocuirea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioada de 90 zile cu sancţiunea complementară de 6 puncte penalizare, prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. d din O.U.G nr.195/2002 republicată şi cu modificările ulterioare. Menţine în rest dispoziţiile procesului-verbal de contravenţie atacat. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2009.

  • Sedinta din data de 15.01.2009 la ora 13:00

    Complet: C14
  • Amânat

    Amână pronunţarea cauzei la 20 ianuarie 2009. Pronunţată în şedinţa publică din 15 ianuarie 2009.

  • Sedinta din data de 27.11.2008 la ora 13:00

    Complet: C14
  • Amânat

    Pentru audierea martorului, acordă termen la 15 ianuarie 2008, ora 13,00, C14. Pronunţată în şedinţa publică din 27 noiembrie 2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD