S****** A*****
Apelant InculpatP******* C****** D********
Parte civilăAdmite apelul declarat de inculpata S****** A***** împotriva Sentinţei penale nr. 228/21.02.2008 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul penal nr. 4947/190/2007, pe care o desfiinţează în parte, în latura penală şi civilă şi rejudecând : În baza art. 334 Cod procedură penală, dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei, din infracţiunea prev. de art. 98 al. 3 şi 4 din Legea nr. 26/1996, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal, în infracţiunea prev. de art. 110 lit. a din loegea nr. 46/2008 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 13 Cod penal. Condamnă pe inculpata S****** A***** la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art. 110 lit. a din legeanr. 46/2008 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, art. 13 Cod penal , art. 74 lit. c rap.la art. 76 lit. e Cod penal. Dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 683/2006 a Judecătoriei Bistriţa, ce va fi executată alăturat pedepsei de 2 luni închisoare, aplicată în prezentul dosar, în total 6 luni închisoare. Face aplic. art. 71 rap.la art. 64 lit. a)-b) Cod penal. Obligă pe inculpată să plătească părţii civile P******* C****** D******** suma de 1.343, 92 lei cu titlu despăgubiri civile. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Stabileşte onorariu avocaţial din oficiu, în sumă de 100 lei, în favoarea av.Chiorean grigore ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23.09.2008.
amânat pentru efectuarea unui referat de evaluare privind pe apelantă
amânat pentru citarea inculpatei apelante prin afişare la P******* C****** D********
amânat pentru efectuarea unei adrese la Ocolul Silvic Dealul Negru pentru recalcularea prejudiciului