D******* T***** A*******
ContestatorC**** M****** C*****
ContestatorS* R*** B******** S**
Intimatamană pronunţarea pentru data de 16.07.2010 cand admite în parte contestaţia.Anulează deciziile de concediere nr. 1/21.11.2008 şi nr. 1/20.03.2009 emise de intimată. Dispune reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia anterior deţinută emiterii deciziei de concediere. Obligă intiamta la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelate drepturi de care ar fi beneficiat salariatu începând cu data concedierii şi până la efectiva reintegrare. Respinge în rest contestaţia ca neîntemeiată. Cu recurs.
Hotarare 5769 din 15.07.2010Pune în vedere intimatei să depună la dosar decizia emisă la 07.06.2010, actele care au stat la baza emiterii acesteia şi dovada comunicării ei către contestator.
art. 131 din Cpc.
Încuviinţează cerere de acordare a unui nou termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor comunicate la termenul de astăzi formulată de contestator. Menţine în sarcina acesteia obligaţia de a depune la dosar, ca în măsura în care nu se regăsesc printre înscrisurile depuse, actele care au stat la baza emiterii celor două decizii, organigramele şi statele de funcţii anterioare şi ulterioare concedierii, situaţia raporturilor de muncă între data emiterii primei decizii contestate şi cea a încetării contractului individual de muncă în baza deciziei nr. 1 din 20.03.2009, perioada de suspendarea a preavizului, precum şi traducerea înscrisului prezentat în limbă străină şi o situaţie comparativă a vânzărilor, privind pe cei doi directori, respectiv un punct de vedere.
decizii, organigramele şi statele de funcţii anterioare şi ulterioare concedierii şi proiectul de organizare.
art- 156 din Cpc.