C***** S****** "********
PetentAdmite cererea formulată de către petenta asociaţia CLUBUL SPORTIV „PRO - RED”, cu sediul în Timişoara, str. Agronomiei, nr. 41. jud. Timiş, cod 300530, având ca obiect acordarea personalităţii juridice şi înregistrarea acesteia în Registrul Special Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Încuviinţează înscrierea în Registrul Special Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara a asociaţiei CLUBUL SPORTIV „PRO - RED”, constituită conform actului constitutiv şi statutului atestat sub nr. 3/10.01.2008, respectiv nr. 4/10.01.2008 de către av. Dr. Tec Maria-Lavinia din cadrul Societăţii Civile Profesionale de Avocaţi „Prof. Univ. Dr. Radu I. Motica şi Asociaţii” – Baroul Timiş, având ca organ de conducere Adunarea Generală, Consiliul Director format din preşedinte – MODRA CRISTIAN GABRIEL, vicepreşedinte – ULICI ADRIAN-MIREL şi secretar – OANCEA ALINA-MARIA, iar controlul activităţii economico-financiare va fi efectuat de către cenzor: OANCEA OLIMPIA. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.01.2008.