E***** A* I**
Recurent Condamnat - CondamnatRespinge recursul declarat de recurentul – condamnat E***** A* I**, fiul lui Alexandru şi Ioana, născut la 06.01.1957 în Periş, jud. Ilfov, domiciliat în comuna Niculeşti, judeţul Dâmboviţa, împotriva sentinţei penale nr. 410/14.10.008 pronunţată în dosarul nr. 5011/315/2008 de Judecătoria Târgovişte, ca rămas fără obiect. În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul – condamnat la cheltuieli judiciare în sumă de 160 lei din care 100 lei onorariu apărător oficiu. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.03.2009.
Acordă termen în vederea solicitării de relaţii de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a se comunica dacă recurentul condamnat în prezent mai este încarcerat, iar în caz afirmativ să se precizeze locul de deţinere în vederea citării. Citarea recurentului condamnat la domiciliul indicat de Penitenciarul Târgu Jiu, şi la Penitenciarul Târgu Jiu. Amână cauza la data de 30.03.2009. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13.02.2009.
Amânat pentru îndeplinirea procedurii de citare cu recurentul condamnat şi pentru asigurarea prezentării acestuia la instanţă .
Admite cererile şi acordă termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu recurentul condamnat. Citarea recurentului condamnat cu mandat de transferare de la Penitenciarul Târgu Jiu la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Mărgineni, cu menţiunea că prezenţa este obligatorie. Amână cauza la data de 13.01.2009. Pronunţată în şedinţa publică din 19.12.2008.