N**** V******* - L* P******** D* P* L**** T********* V*****
Recurent ReclamantV****** V***** - L* P******** D* P* L**** T********* V*****
Recurent ReclamantC**** N*** - L* P******** D* P* L**** T********* V*****
Recurent ReclamantS***** R**** P*** M********* E******** Ş* F*********
Intimat Pârât - Chemat în GaranţieP******** D* P* L**** C***** D* A*** P******
Intimat PârâtAdmite recursul. Modifică sentinţa în parte în sensul că admite acţiunea în parte în sensul că şi obligă pe pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să plătească drepturile salariale reprezentând diferenţa dintre salariul prevăzut pentru funcţionarii publici din cadrul Departamentului economic- financiar şi administrativ din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ceilalţi funcţionarii publici de la celelalte parchete pe perioada 01. XI.2004 - 01.XI.2007, actualizată la data plăţii efective şi în continuare, până la elaborarea unui sistem nediscriminatoriu de salarizare cât şi acordarea fondului de premiere pentru perioada 01.07- 31.12.2005.Respinge capătul de cerere pentru includerea sumelor în bugetul de stat şi acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi .Irevocabilă.
Încuviinţează cererea formulată de intimatul-pârât Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind acordarea unui termen pentru comunicarea motivelor de recurs. Amână judecarea cauzei la data de 27 iunie 2008. Se citează părţile lipsă, potrivit art. 85 şi urm. Cod pr. civ, intimaţii-pârâţi cu copia motivelor de recurs. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 06 Iunie 2008, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ şi Fiscal.