S**** I******
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** P******
PârâtC****** J******** D* F*** F****** A****
PârâtS**** M******
PârâtI*** I****
PârâtAdmite cererea precizata formulată de petenta ŞI, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de Fond Funciar Piteşti, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş, II, ŞM, ŞC, ŞD şi CLFF Bradu, jud. argeş. Dispune modificarea TP nr. 87038 din 04.04.1996 în sensul de a se trece în calitate de moştenitor in cadrul titlului şi reclamanta ŞI. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2008
Amana cauza la 28.11.2008. Disjunge dosarul nr. 9941/280/2008. Suspenda dosarul nr. 9941/280/2008 in baza art. 244/1 Cpc. Dispune disjungerea capetelor de cerere privind deschiderea succesiunii defunctului Şarpe Ion, iesirea din indiviziune asupra bunurilor ramase de la acesta şi capătul de cerere privind partajarea suplimentara a bunurilor ce au apartinut defunctei Şarpe Elena şi suspendarea judecatii acestei cauze in baza art 244/1 Cpc pâna la solutionarea dosarului de faţă. Dispune emiterea adresei catre CJFF Argeş în sensul de a înainta în copie conforma cu originalul întreaga documentatie inaintată de CLFF Bradu care a stat la baza emiterii TP nr. 87038/1996 pe numele autorului Şarpe Ion, respectiv cererile de reconstituirea dreptului de proprietate şi hotararea de validare nr. 90/18.09.1991. Sa se precizeze daca îşi însuşesc modificarile existente la pozitia autorului Şarpe Ion, anexa 3, poz. 152/305. Admite pentru reclamantă, în temeiul disp.art.167 Cpc probatoriul solicitat. Admite proba cu înscrisuri. Pune in vedere reclamantei prin apărător sa depuna orice inscris pe care-l considera util solutionarii cauzei pana la termenul viitor inclusiv, cf.art. 114 al. 1 Cpc. Admite proba cu interogatoriu ce va fi administrat paratilor Şarpe Cătălin, Şarpe Daniela, I*** I****. Pune in vedere paratilor sa se prezinte la termenul viitor in vederea administrarii interogatoriului. Pune in vedere reclamantei prin apărător sa pregateasca interogatoriul în vederea administrarii. Reia procedura de citare cu părtile care nu au termen in cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.10.2008.
Admite cererea si dispune conceptarea in calitate de parat a CLFF Bradu. Revine cu adresa catre CLFF Pitesti şi CLFF Bradu. Reia procedura de citare cu părtile care nu au termen in cunoştinţă Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19.09.2008.
În temeiul disp.art.107 Cod procedură civilă acordă termen pentru lipsă de procedură cu pârâtele Şarpe Mariana şi I*** I****, urmând a se relua procedura de citare cu aceasta, la adresa indicată de către reclamantă la termenul de azi, potrivit disp.art.86 Cod proc.civilă, precum şi cu pârâtele CLFF PITEŞTI şi CJFF ARGEŞ Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să timbreze capatul de cerere privind ieşirea din indiviziune (2,3,4) cu taxa de timbru în valoare de 19 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei, pentru fiecare, precum şi să depună toate actele de stare civilă. În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a CLFF Piteşti, urmează a fi pusă în discuţie la termenul viitor. Emite adrese catre Comisia Locala de Fond Funciar Piteşti şi CLFF BRADU: - către CLFF PITEŞTI pentru a inainta toata documentatia care a stat la baza eliberarii titlului de proprietate nr. 87038/04.04.1996 pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al numitului Şarpe Ion, cu moştenitorii din titlul de proprietate Şarpe Elena, Şarpe Mariana şi Şarpe Gheorghe; - către CLFF Bradu pentru a inainta toata documentatia care a stat la baza eliberarii titlului de proprietate nr. 87038/04.04.1996 pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al numitului Şarpe Ion, cu moştenitorii din titlul de proprietate Şarpe Elena, Şarpe Mariana şi Şarpe Gheorghe, cu menţiunea dacă actele care au stat la baza titlului de proprietate nr. 87038/04.04.1996 pentru suprafata din titlu şi reconstituirea titlului de proprietate pe Piteşti s-a făcut de către aceasta comisie, iar în caz afirmativ să înainteze actele pe care le deţine. Amână judecarea cauzei la data de 19.09.2008 – C15, termen dat în cunoştinţă reclamantei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 August 2008.
Reia procedura de citare cu paratii. Amână judecarea cauzei la 12.08.2008. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Iunie 2008