Dosar 50/107/2008 din 03.01.2008

procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 50/107/2008
Data dosar:
03.01.2008
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV, FISCAL ŞI DE INSOLVENŢĂ
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.09.2017 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Admis

    În temeiul art.131 din Legea 85/2006 închide procedura falimentului declanşată împotriva debitoarei SC T** A******* S*. Dispune radierea societăţii debitoare din registrul comerţului. În conformitate cu dispoziţiile art.136 din Legea 85/2006, lichidatorul şi toate persoanele care l-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatorire sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, asociaţi. Dispune plata în favoarea lichidatorului judiciar - practicianul PHOENIX OMEGA IPURL a sumei de 1800 lei (la care se adaugă TVA), cu titlu diferenţă onorariu, care se suportă din contul prevăzut de art.4 din Legea 85/2006 Prezenta sentinţă se va notifica DGRFP Braşov - AJFP Alba şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Alba. Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.09.2017.

    Hotarare 342/2017 din 12.09.2017
  • Sedinta din data de 30.05.2017 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 12.09.2017 pentru continuarea procedurii, conform masurilor dispuse in sedinta publica.

    Incheiere de sedinta din 30.05.2017
  • Sedinta din data de 28.03.2017 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 30.05.2017 pentru continuarea procedurii, conform masurilor dispuse in sedinta publica.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2017
  • Sedinta din data de 13.12.2016 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 28.03.2017 pentru continuarea procedurii, conform masurilor dispuse in sedinta publica.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2016
  • Sedinta din data de 20.09.2016 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 13.12.2016 pentru continuarea procedurii, conform masurilor dispuse in sedinta publica.

    Incheiere de sedinta din 20.09.2016
  • Sedinta din data de 26.04.2016 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 20.09.2016 pentru continuarea procedurii, conform masurilor dispuse in sedinta publica.

    Incheiere de sedinta din 26.04.2016
  • Sedinta din data de 12.01.2016 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 26.04.2016 pentru continuarea procedurii, conform masurilor dispuse in sedinta publica.

    Incheiere de sedinta din 12.01.2016
  • Sedinta din data de 24.11.2015 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acorda termen la data de 12.01.2016 pentru continuarea procedurii, conform masurilor dispuse in sedinta publica.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2015
  • Sedinta din data de 08.09.2015 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 24.11.2015 pentru continuarea procedurii, conform masurilor dispuse in sedinta publica.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2015
  • Sedinta din data de 05.05.2015 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Amana cauza la data de 08.09.2015 pentru continuarea procedurii, conform masurilor dispuse in sedinta publica.

    Incheiere de sedinta din 05.05.2015
  • Sedinta din data de 20.01.2015 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 05.05.2015 pentru când lichidatorul judiciar: - va continua demersurile pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, în modalitatea stabilită de ultima adunare a creditorilor; - în măsura în care se vor face încasări în derularea procedurii se va întocmi un raport asupra fondurilor obţinute şi un plan de distribuire parţială; - va depune raportul de activitate;

    Incheiere de sedinta din 20.01.2015
  • Sedinta din data de 09.09.2014 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Ia act de hotărârea adunării creditorilor din data de 25.07.2014 prin care s-a aprobat casarea bunurilor debitoarei şi valorificarea lor ca deşeu metalic. Acordă termen la data de 20.01.2015 pentru când lichidatorul judiciar: - va continua demersurile pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, în modalitatea stabilită de ultima adunare a creditorilor; - în măsura în care se vor face încasări în derularea procedurii se va întocmi un raport asupra fondurilor obţinute şi un plan de distribuire parţială; - va depune raportul de activitate;

    Incheiere de sedinta din 09.09.2014
  • Sedinta din data de 15.04.2014 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Ia act de hotărârea adunării creditorilor din data de 20.12.2013 prin care nu s-a aprobat propunerea lichidatorului judiciar de diminuare a preţurilor de pornire pentru bunurile din patrimoniul debitoarei. Ia act de hotărârea adunării creditorilor din data de 24.01.2014 prin care s-a aprobat modificarea regulamentului de valorificare în sensul diminuării preţurilor de pornire pentru bunurile din patrimoniul debitoarei. Acordă termen la data de 09.09.2014 pentru când lichidatorul judiciar: - va continua demersurile pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, în modalitatea stabilită de adunarea creditorilor; - în măsura în care se vor face încasări în derularea procedurii se va întocmi un raport asupra fondurilor obţinute şi un plan de distribuire parţială; - va depune raportul de activitate;

    Incheiere de sedinta din 15.04.2014
  • Sedinta din data de 10.12.2013 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 15.04.2014 pentru când lichidatorul judiciar: - va continua demersurile pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, în modalitatea stabilită de adunarea creditorilor; - în măsura în care se vor face încasări în derularea procedurii se va întocmi un raport asupra fondurilor obţinute şi un plan de distribuire parţială; - va depune raportul de activitate;

    Incheiere de sedinta din 10.12.2013
  • Sedinta din data de 17.09.2013 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Ia act de hotărârile adunării creditorilor din datele de 15.07.2013 şi 02.08.2013 prin care nu s-au aprobat propunerile lichidatorului judiciar de diminuare a preţurilor de pornire pentru bunurile din patrimoniul debitoarei. Ia act de hotărârea adunării creditorilor din data de 06.09.2013 prin care s-a aprobat propunerea lichidatorului judiciar de continuare a procedurii de valorificare a bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei prin organizarea unui număr de 6 şedinţe de licitaţie publică cu strigare, în condiţiile regulamentului de valorificare aprobat în cadrul Adunării Generale a Creditorilor din data de 04.04.2013. Acordă termen la data de 10.12.2013 pentru când lichidatorul judiciar: - va continua demersurile pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, în modalitatea stabilită de adunarea creditorilor; - va depune raportul de activitate;

    Incheiere de sedinta din 17.09.2013
  • Sedinta din data de 16.04.2013 la ora 09:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Ia act de hotărârea adunării creditorilor din data de 04.04.2013 prin care s-a aprobat raportul de evaluare a bunurilor şi regulamentul de vânzare a bunurilor. Acordă termen la data de 17.09.2013 pentru când lichidatorul judiciar: - va continua demersurile pentru valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei, în modalitatea stabilită de adunarea creditorilor; - va depune raportul de activitate;

    Incheiere de sedinta din 16.04.2013
  • Sedinta din data de 22.01.2013 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 16.04.2013 – ora 9.00 pentru când lichidatorul judiciar: - va face demersuri pentru clarificarea situaţiei patrimoniale a debitoarei; - va depune la dosar completarea la raportul de expertiză prev. de art. 59 din Legea nr. 85/2006; - va proceda la inventarierea bunurilor debitoarei; - va proceda la evaluarea bunurilor debitoarei; - va depune raportul de activitate;

    Incheiere de sedinta din 22.01.2013
  • Sedinta din data de 06.11.2012 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Încheiere

    Numeşte lichidator judiciar Pheonix Omega IPURL.Termen 22.01.2013.

  • Sedinta din data de 23.10.2012 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 06.11.2012 pentru ca lichidatorul judiciar provizoriu să depună la dosar dovada publicării în BPI a hotărârii adunării creditorilor din data de 24.09.2012.

  • Sedinta din data de 25.09.2012 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 23.10.2012 pentru clarificarea problemelor legate de înlocuirea lichidatorului judiciar şi pentru când actualul lichidator judiciar provizoriu are următoarele obligaţii: - va face verificări pentru a stabili dacă s-au formulat contestaţii împotriva procesului verbal al adunării creditorilor din data de 24.09.2012; - în situaţia în care împotriva acestui proces verbal nu se formulează contestaţii va lua legătura cu lichidatorul judiciar definitiv numit în cauză şi îi va pune acestuia la dispoziţie întreaga documentaţie privind societatea debitoare;

  • Sedinta din data de 19.06.2012 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 25.09.2012 pentru când lichidatorul judiciar are următoarele obligaţii: - va reconvoca adunarea creditorilor având ca ordine de zi confirmarea sau nu a lichidatorului judiciar şi stabilirea remuneraţiei acestuia şi va depune la dosar procesul verbal al acestei adunări; - va continua documentarea la fostele sedii şi puncte de lucru ale debitoarei în vederea întocmirii completării la raportul întocmit în baza art. 59 din Legea insolvenţei; - va face demersuri pentru clarificarea situaţiei patrimoniale a debitoarei; - va depune la dosar completarea la raportul prev.de art. 59 din Legea insolvenţei, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare, având în vedere că s-au acordat mai multe termene la care această completare nu a fost depusă; - va depune la dosar raportul de activitate.

  • Sedinta din data de 08.05.2012 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la 19.06.2012 pentru când lichidatorul judiciar are următoarele obligaţii: - va convoca adunarea creditorilor având ca ordine de zi confirmarea sau nu a lichidatorului judiciar şi stabilirea remuneraţiei acestuia şi va depune la dosar procesul verbal al acestei adunări; - va continua documentarea la fostele sedii şi puncte de lucru ale debitoarei în vederea întocmirii completării la raportul întocmit în baza art. 59 din Legea insolvenţei; - va face demersuri pentru clarificarea situaţiei patrimoniale a debitoarei; - va depune la dosar completarea la raportul prev.de art. 59 din Legea insolvenţei, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare, având în vedere că s-au acordat mai multe termene la care această completare nu a fost depusă; - va depune la dosar raportul de activitate.

  • Sedinta din data de 10.04.2012 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la 24.04.2012 pentru când lichidatorul judiciar va depune la dosar procesul verbal al adunării creditorilor din data de 30.04.2012 şi va continua documentarea la fostele sedii sociale şi puncte de lucru ale debitoarei pentru întocmirea completării la raportul lichidatorului judiciar întocmit conform art. 59 din Legea insolvenţei, cu persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvenţă a debitoarei şi a clarificării situaţiei patrimoniale a debitoarei.

  • Sedinta din data de 28.02.2012 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Amână cauza la 10.04.2012 pentru ca lichidatorul judiciar să convoace adunarea creditorilor pentru rediscutarea punctului de pe ordinea de zi prorogat la ultima şedinţă a adunării creditorilor din 27.10.2011, în sensul de confirmare sau nu a lichidatorului judiciar,

  • Sedinta din data de 17.01.2012 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 28 februarie 2012 pentru când menţine în sarcina lichidatorul judiciar întocmirea şi înregistrarea la dosar a completării raportului prev. de art. 59 din legea insolvenţei în sensul precizat de adunarea creditorilor din 27 octombrie 2011 , sub sancţiunea amendării .

  • Sedinta din data de 15.11.2011 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 17 ianuarie 2011 pentru completarea raportului prev. de art. 59 din lege.

  • Sedinta din data de 04.10.2011 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru continuarea procedurii la data de 15 noiembrie 2011 pentru când lichidatorul judiciar va prezenta procesul verbal al adunării creditorilor .

  • Sedinta din data de 21.06.2011 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 4.10.2011 pentru când lichidatorul judiciar va depune raport cu privire la îndeplinirea atribuţiilor .

  • Sedinta din data de 10.05.2011 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Dispune amendarea lichidatorului judiciar cu 1000 lei .Acordă termen la data de 21.06.2011 pentru când lichidatorul judiciar va face dovada îndeplinirii atribuţiilor .

  • Sedinta din data de 15.03.2011 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 10.05.2011 pentru completarea raportului administratorului judiciar.

  • Sedinta din data de 15.02.2011 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 15.03.2011 pentru continuarea procedurii şi întocmirea raportului prev. de art. 59 din lege, sub sancţiunea amendării.

  • Sedinta din data de 18.01.2011 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 15.02.2011 pentru continuarea procedurii şi întocmirea raportului prev. de art. 59 din lege.

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 18.01.2011pentru continuarea procedurii şi depunerea raportului prev. de art. 59 din lege.

  • Sedinta din data de 12.10.2010 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 23.11.2010 pentru când menţine boligaţiile lichidatorului judiciar stabilite prin încheierea anterioară.

  • Sedinta din data de 22.06.2010 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 12.10.2010 pentru întocmirea raportului prev. de art. 59 din lege, evaluarea bunurilor şi convocarea adunării generale a creditorilor.

  • Sedinta din data de 11.05.2010 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 22.06.2010 pentru când lichidatorul judiciar va depune raport privind activitatea desfăşurată şi va proceda la rectificarea tabelului creanţelor.

  • Sedinta din data de 16.03.2010 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 11 mai 2010 pentru întomicrea raportului prev. de art. 59 din lege şi evaluarea bunurilor debitoarei.

  • Sedinta din data de 19.01.2010 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 16.03.2010 pentru depunerea raportului prev. de art. 59 din Lege.

  • Sedinta din data de 08.12.2009 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 19.01.2010 pentru când lichidatorul judiciar va depune raportul privind cauzele şi împrejurările ajungerii societăţii în incapacitate de plată şi va inventaria şi evalua bunurile societăţii debitoare.

  • Sedinta din data de 13.10.2009 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 8.12.2009 pentru când lichidatorul judiciar va inventaria şi evalua bunurile debitoarei, va depune la dosar hotărârea adunării generale a creditorilor privind modalitatea valorificării bunurilor.

  • Sedinta din data de 01.09.2009 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 13.10.2009 conform Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Alba din data de 31.08.2009.

  • Sedinta din data de 09.06.2009 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 1.09.2009 pentru când lichidatorul judiciar va depune raportul prev. de art. 59 din Lege, va inventaria şi evalua bunurile debitoarei şi va depune la dosar hotărârea adunării creditorilor.

  • Sedinta din data de 28.04.2009 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amână soluţionarea cauzei pentru data de 9.06.2009 pentru când lichidatorul judiciar va întocmi un raport prev. de art. 59 din lege.

  • Sedinta din data de 17.03.2009 la ora 12:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 28.04.2009 pentru când lichidatorul va depune la dosar raportul prev. de art. 59 din Lege, hotărârea adunării creditorilor cu privire la desemnarea comitetului creditorilor , va identifica şi evalua bunurile societăţii şi va depune hotărârea adunării creditorilor cu privire la modalitatea valorificării bunurilor.

  • Sedinta din data de 03.02.2009 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 17.03.2009 pentru inventarierea bunurilor debitoarei.

  • Sedinta din data de 16.12.2008 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 3.02.2008 pentru când lichidatorul judiciar va depune raportul prev. de art. 59 din Lege , hotărârea adunării creditorilor cu privire la desemnarea comitetului creditorilor, va identifica şi evalua bunurile societăţii, va propune metoda de valorificare a bunurilor şi va depune hotărârea adunării creditorilor cu privire la modalitatea valorificării bunurilor.

  • Sedinta din data de 04.11.2008 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Încheiere

    Admite contestaţia formulată de creditorii D*** alba şi SC Baumeister SRL . Stabileşte termen la data de 16.12.2008.

  • Sedinta din data de 23.09.2008 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Încheiere

    Repune pe rol cauza. Stabileşte termen la data de 4.11.2008.

  • Sedinta din data de 24.06.2008 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Încheiere

    Respinge ca neîntemeiată opopziţia formulată de SC Aviaţia Utilitară Bucureşti SA. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 23.09.2008.

  • Sedinta din data de 10.06.2008 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 24.06.2008 pentru soluţionare opoziţie.

  • Sedinta din data de 13.05.2008 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 10.06.2008 pentru soluţionarea opoziţiei la deschiderea procedurii.

  • Sedinta din data de 01.04.2008 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Încheiere

    admis cererea debitoarei .deschis procedura simplificată a falimentului.desemnează lichidator judiciar provizoriu pe practicianul zisu Aurel.stabileşte termen pentru verificarea depunerii opoziţiei la deschiderea procedurii la 13.05.2008.

  • Sedinta din data de 04.03.2008 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 1.04.2008 pentru depunere acte.

  • Sedinta din data de 05.02.2008 la ora 13:00

    Complet: F 2 FALIMENT
  • Amânat

    Amânat la data de 4.03.2008 pentru îndeplinirea procedurii de citare.

Flux dosar


Actualizare GRPD