M******* M*****
InculpatV******** I***** S*****
Parte vătămatăÎn baza art. 305 lit. c C. penal, la plângerea prealabilă a părţii vătămate, condamnă pe inculpatul, la o pedeapsă de 1 an închisoare cu executare cu aplic. art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. penal, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. În baza art. 83 alin. 1 C. penal, văzând şi prevederile art. 305 alin. 5 C. penal, revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, pedeapsă dispusă prin SP 107/2007 a Judecătoriei Petroşani, definitivă prin neapelare, şi dispune executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 71, 64 lit. a teza II şi lit. b C. penal. Respinge ca inadmisibilă constituirea de parte civilă formulată de partea vătămată, date fiind dispoziţiile SC 5180/1996 a Judecătoriei Petroşani, definitivă. În baza art. 191 C.p.p. obligă inculpatul la 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare şi comunicare.
PENTRU CA PĂRŢILE SĂ DEPUNĂ CONCLUZII SCRISE, AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU 09.04.2009
În vederea citării inculpatului la adresele cunoscute cu mandate de aducere
Având în vedere că nu s-a depus la dosar răspunsul solicitat Direcţiei de Evidenţă Informatizată a Persoanelor Hunedoara
În vederea îndepliniri procedurii de citare cu inculpatul, Pentru emiterea unor adrese către Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanelor a judeţului Bihor şi Direcţia de Evidenţă Informatizată a Persoanelor Hunedoara
În vederea îndeplinirii procedurii de citare