P** M********
Recurent ReclamantA****** J*****
Recurent ReclamantA**** O***
Recurent ReclamantB********** C***** R*****
Recurent ReclamantB**** E********
Recurent ReclamantRespinge ca nefondat recursul declarat de recl.P.M şi alţii împotriva sentinţei civile nr. 1261 din 19.11.2007 aTribunalului Maramureş pronunţată în dosar nr. 5102/100/2007,pe care o menţine. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 28.04.2009.
Scos de pe rol. Trimis la Î.C.C.J.
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu părţile şi pentru soluţionarea cererilor de abţinere formulate de domnul judecător Ioan Daniel Chiş şi doamna judecător Lucia Şteţca. Amană judecarea cauzei pentru data de 02 iulie 2008, ora 8,30, sala 135, pentru cand se vor cita părţile. Reclamanţii-recurenţi se vor cita cu menţiunea ca în temeiul disp. art. 14 alin.5 C.pr.civ. să-şi desemneze un mandatar care să le reprezinte interesele în cauză.
Amânâ judecarea cauzei pentru data de 04 iunie 2008, ora 8,30, sala 135, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu reclamanţii-recurenţi în mod legal, pentru comunicarea motivelor de recurs pârâtelor-intimate Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Maramureş, şi pentru soluţionarea cererii de abţinere formulată de domnul judecător Ioan Daniel Chiş. Se vor cita părţile. Reclamanţii-recurenţi vor fi citaţi cu menţiunea de a semna personal citaţia.