Dosar 5145/312/2008 din 18.09.2008

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.) propunere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5145/312/2008
Data dosar:
18.09.2008
Instanta:
Judecătoria Slobozia
Departament:
Sectia Civil-Penal
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.) propunere
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.09.2008 la ora 08:30

    Complet: Complet 3 penal
  • Soluţionare

    Admite propunerea Comisiei de propuneri pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarul Slobozia. Dispune liberarea condiţionată a petentului – condamnat TĂTARU COSMIN – VALENTIN, detinut în Penitenciarul Slobozia, din executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.566/2005 a Tribunalului Ialomiţa. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare, inclusiv onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei RON, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei, râmând în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.09.2008.

Flux dosar


Actualizare GRPD