Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge recursul formulat de către SC Consum Armeniş împotriva sentinţei civile nr. 407/2008 pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 5158/C/2002 în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Armeniş şi Primăria Armeniş. Irevocabilă.
Încuviinţează cererea formulată de către formulată de către intimatul-pârât Primăria Comunei Armeniş privind acordarea unui nou termen de judecată. Încuviinţează cererea apărătorului recurenţilor, avocat Ion Barbu, privind amânarea cauzei pentru studiul întâmpinării. Amână judecata cauzei la data de 05 iunie 2008, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru când se vor cita părţile lipsă.