B***** C*********
CondamnatRespinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat B***** C*********. În baza art. 193 pct. 3 alin. 2 Cpp. Obligă petentul condamnat la 40 lei cheltuieli judiciare statului. Cu recurs.
Faţă de necesitatea efectuării unei adrese către P.R.M.S Craiova, să comunice: ce mandate execută condamnatul, în baza căror sentinţe penale au fost emise mandatele de executare, data încarcerării, dacă acesta a fost discutat în Comisia de propuneri pentru liberare condiţionată, dacă a efectuat fracţia de pedeapsă pentru a fi liberat condiţionat, câte zile mai are de executat, dacă la calcularea zilelor executate s-a avut în vedere şi zilele câştigate ca urmare a muncii prestate în perioadele 1993-1994 şi 1997-2002 la Secţia Tălpuit din cadrul penitenciarului, data la care va fi propozabil pentru a fi propus în Comisia pentru liberarea condiţionată, iar în caz afirmativ, să ne înaintaţi procesul-verbal al Comisiei de propuneri. Totodată, vă solicităm să ne înaintaţi o caracterizare a condamnatului în care să se precizeze date cu privire la munca depusă, modul de comportament, dacă a fost sancţionat sau recompensat,amână cauza.