S******** M***** A******
ReclamantT**** C********* I****
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamantul S. M. A., împotriva pârâtului T. C. I., ca rămasă fără obiect. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 453,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Decembrie 2008.
Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătoarea reclamantului, pentru lipsa martorului P M, în a cărui audiere se stăruie, urmând a se cita acesta potrivit disp.art.188 Cod proc.civilă, cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei la 12.12.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Noiembrie 2008
Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de avocat L M, apărătoarea reclamantului, pentru lipsa martorului P M, în a cărui audiere se stăruie. Se reia procedura de citare cu pârâtul la adresa indicată în cererea de chemare în judecată şi cu martorul propus de reclamant, la adresa indicată de acesta. Amână judecarea cauzei la 07.11.2008, pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2008
În temeiul disp.art.186 Cod procedură civilă admite pentru reclamant proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul P M. Ia act de faptul că pârâtul, deşi legal citat, nu s-a prezenta la acest termen în vederea administrării probei cu interogatoriu. Se citează martorul propus de reclamant şi se reia procedura de citare cu pârâtul la adresa indicată în cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la 10.10.2008, pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2008
În temeiul disp.art.167 Cod procedură civilă admite pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi interogatoriu pârâtului. Prorogă discutarea admisibilităţii probei testimoniale, ulterior administrării probelor deja admise. Pune în vedere reclamantului prin apărător să depună la termenul acordat toate înscrisurile de care înţelege să se folosească în dovedirea cererii, în conformitate cu disp.art.112 Cod procedură civilă, în situaţia în care mai deţine şi alte înscrisuri cu excepţia celor aflate deja la dosar şi să formuleze interogatoriul pe care doreşte să-l administreze pârâtului. În temeiul disp.art.153 raportat la art.218 Cod procedură civilă se citează pârâtul cu menţiunea expresă la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod proc.civilă. Amână judecarea cauzei la 12.09.2008, termen dat în cunoştinţă reclamantului. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2008