A******** R********* "****** C****** T*********
PetentAdmite în parte cererea formulată de către petenta A******** R********* "****** C****** T*********, cu sediul în Timişoara, str. Calea Aradului, nr. 15A, jud. Timiş. Dispune încuviinţarea modificărilor referitoare la Codul CAEN al asociaţiei petente din clasa nr. 9131 în clasa nr. 9491, cod menţionat la Secţiunea S – Activităţi ale organizaţiilor religioase, impusă de actualizarea clasificării activităţilor din economia naţională CAEN, conform Ordinului nr. 337/20 aprilie 2007 al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, intrat în vigoare la 01 ianuarie 2008, conform actului adiţional atestat sub nr. 40/14 aprilie 2008 de Avocat Nicolina Nicoară din cadrul Baroului Timiş. Respinge petitul oral privind completarea dispozitivului încheierii nr. 174/20 aprilie 2007 pronunţate de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 5876/325/2007 Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.04.2008.
Amână judecarea cauzei la data de 16 Aprilie 2008, dat în cunoştinţă reprezentantei petentei, pentru a depune la dosarul cauzei convocatorul adunării generale din data de 25.03.2008, tabelul cu persoanele participante la adunarea generală şi semnăturile acestora şi actul adiţional în cuprinsul căruia să fie menţionate modificările aduse actelor constitutive în formă autentică atestate de către avocat. Pronunţată în şedinţa publică din 02 Aprilie 2008