Dosar 5386/62/2008 din 04.08.2008

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5386/62/2008
Data dosar:
04.08.2008
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.11.2017 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Fond

    În temeiul art. 132 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, nr. 85/2006. Dispune închiderea procedurii falimentului faţă de debitorul SC MAŞINI UNELTE ŞI MECANIZĂRI UTB SA. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidator şi pe celelalte persoane participante la procedură de orice îndatoriri şi responsabilităţi, cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi. În temeiul art. 135 din Legea nr.85/2006, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Dispune notificarea prezentei sentinţe de către lichidator debitorului şi tuturor creditorilor debitorului. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9.11.2017.

    Hotarare 1312/2017 din 09.11.2017
  • Sedinta din data de 14.09.2017 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru întocmirea, comunicarea şi publicarea raportului final şi pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, acordă termen la data de 9.11.2017.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2017
  • Sedinta din data de 30.03.2017 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru expunerea pe piaţă a activelor societăţii, după adoptarea unei noi strategii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei de către Adunarea Creditorilor convocată pentru data de 3.04.2017, acordă termen la data de 14.09.2017.

    Incheiere de sedinta din 30.03.2017
  • Sedinta din data de 15.12.2016 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, acordă termen la data de 30.03.2017.

    Incheiere de sedinta din 15.12.2016
  • Sedinta din data de 22.09.2016 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 15.12.2016.

    Incheiere de sedinta din 22.09.2016
  • Sedinta din data de 12.05.2016 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 22.09.2016.

    Incheiere de sedinta din 12.05.2016
  • Sedinta din data de 28.01.2016 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 12.05.2016.

    Incheiere de sedinta din 28.01.2016
  • Sedinta din data de 15.10.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru convocarea Adunării Creditorilor, în vederea stabilirii strategiei de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei, acordă termen la data de 28.01.2016.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2015
  • Sedinta din data de 21.05.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Deschide procedura generală a falimentului împotriva debitoarei. Stabileşte termen de judecată la data de 15.10.2015.

    Hotarare intermediara 913/2015 din 21.05.2015
  • Sedinta din data de 02.04.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru ca administratorul judiciar să intre în posesia motivării Deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, prin care a fost anulată hotărârea prin care a fost acceptat planul de reorganizare al debitoarei, acordă termen la data de 21.05.2015.

    Incheiere de sedinta din 02.04.2015
  • Sedinta din data de 15.01.2015 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi pentru soluţionarea irevocabilă a contestaţiilor, acordă termen la data de 02.04.2015

    Incheiere de sedinta din 15.01.2015
  • Sedinta din data de 25.09.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Confirmă planul. Stabileşte termen de judecată la data de 15.01.2015.

    Hotarare intermediara 2546/2014 din 25.09.2014
  • Sedinta din data de 22.05.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea irevocabilă a contestaţiilor şi pentru citarea părţilor în vederea confirmării planului de reorganizare modificat, acordă termen la data de 25.09.2014

    Incheiere de sedinta din 22.05.2014
  • Sedinta din data de 20.02.2014 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru citarea părţilor în vederea discutării propunerii administratorului judiciar intrarea a debitoarei în procedura de faliment, acordă termen la data de 22.05.2014

    Incheiere de sedinta din 20.02.2014
  • Sedinta din data de 14.11.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, acordă termen la data de 20.02.2014.

    Incheiere de sedinta din 14.11.2013
  • Sedinta din data de 13.06.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar, acordă termen la data de 14.11.2013.

    Incheiere de sedinta din 13.06.2013
  • Sedinta din data de 11.04.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii şi soluţionarea contestaţiilor

    Incheiere de sedinta din 11.04.2013
  • Sedinta din data de 31.01.2013 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 31.01.2013
  • Sedinta din data de 04.10.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 10.05.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea irevocabilă a recursului şi continuarea procedurii

  • Sedinta din data de 16.02.2012 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru administrare probe în susţinerea contestaţiei

  • Sedinta din data de 06.10.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    În vederea administrării probelor solicitate în susţinerea contestaţiei

  • Sedinta din data de 08.09.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru studiul înscrisurilor şi solutionarea contestaţiilor

  • Sedinta din data de 19.05.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru studiul înscrisurilor şi discutarea contestaţiilor

  • Sedinta din data de 21.04.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru timbrarea şi solutionarea contestatiilor

  • Sedinta din data de 24.02.2011 la ora 11:00

    Complet: CI4-CC
  • Amână cauza

    păstrează termenul initial acordat din 21 aprilie 2011 , urmând a se solutiona contestatia împotriva cererii de înlocuire

  • Sedinta din data de 17.02.2011 la ora 09:00

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amână cauza

    pentru a se discuta asupra cererii de înlocuire acordă termen la 24.02.2011 în Camera de Consiliu şi pentru continuarea procedurii la 21.04.2011

  • Sedinta din data de 09.12.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Încheiere

    deschide procedura generală a insolventei

  • Sedinta din data de 30.09.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat
  • Sedinta din data de 01.04.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Încheiere

    suspendat în temeiul prev.art.244 pct.1 C.p.c.

  • Sedinta din data de 07.01.2010 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat
  • Sedinta din data de 01.10.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    fata de cererea de amânare formulată de apărătorul debitoarei

  • Sedinta din data de 04.06.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    În vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă

  • Sedinta din data de 19.03.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    În vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă

  • Sedinta din data de 12.03.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    Pentru ca reprezentantul creditoarei să depună în scris acordul cu privire la propunerea reprezentantei debitoarei de aplicare a dispoziţiilor art. 155 Cpc.

  • Sedinta din data de 29.01.2009 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    În vederea soluţionării contestaţiilor formulate de debitor.

  • Sedinta din data de 06.11.2008 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    Pentru studiul înscrisurilor şi faţă de existenţa dosarelor aflate pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie amână judecarea cauzei la data de 29.01.2009.

  • Sedinta din data de 18.09.2008 la ora 10:30

    Complet: CI4 (sala T5)
  • Amânat

    Pentru studiul contestaţiei .

Flux dosar


Actualizare GRPD