L*** I***** V******
Reclamant IntimatL*** I***
Reclamant IntimatS* C******** G**** U* S** R******
Pârât RecurentAMÂNĂ PRONUNŢAREA LA 9 SEPTEMBRIE 2008. Admite cererea formulată de reclamanţii LUTA IOAN şi LUTA ILEANA VALERIA, cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat „IRINA CRAINICIUC” Suceava, cu sediul în str. Universităţii nr. 28 A, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâta S* C******** G**** U* S** R******, cu sediul în str. Vasile Alecsandri nr. 10, jud. Suceava. Dispune sistarea construcţiei – subsol + parter + 3 nivele + mansardă – situată în Municipiul Rădăuţi, str. Volovăţului, f.n., jud. Suceava, proprietatea pârâtei, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de anulare a autorizaţiei de construire ce formează obiectul dosarului nr. 5495/86/2008 al Tribunalului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Respinge proba cu o cercetare la faţa locului solicitată de apărătoarea reclamanţilor. Pune în vedere apărătoarei reclamanţilor ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar dovada demersurilor întreprinse pentru obţinerea de relaţii referitoarea la emiterea autorizaţiei nr.291/2008.
Termen la 21 august 2008.