A******* A******** M*****
ReclamantC******* C****** M**** I****
PârâtIa act de tranzacţia părţilor, pe care o consfinţeşte ca legală şi care face parte din prezenta sentinţă, după cum urmează : Subsemnata A. A. M., reclamantă, pe de o parte şi C. C. M. I., pârâtă, pe de altă parte, părţi în dosarul civil nr.5430/280/2008, cu termen la 08.07.2008, vă rugăm să luaţi act de prezenta TRANZACŢIE urmând ca terenul de aprox. 5 ha şi un loc de veci din cimitirul Sf. Gh. din Drobeta Tr. Severin, bunuri ce fac obiectul acţiunii acţiunii de partaj succesoral, să fie atribuite moştenitorilor astfel : 1.Lotul I- A. A. M. se compune din terenul în suprafaţă de 2 ha., 2986 mp din titlul de proprietate nr.7298/2006, situat în tarlaua 49/1, parcela 7/2- intravilan, cu vecinii : N- drum comunal, E- G. şi P., S- drum exploatare, V- Ionescu Ion, reprezentând cota de 2/6 dreptul său din titlul de proprietate, cota de 3/6 a pârâtei ( 1/6 cota defunctei şi 2/6 dreptul pârâtei din titlul de proprietate), cedată reclamantei şi cota de 1/6 a defunctei. Total = 6/6. 2.Lotul II- C. C. M. I. se compune din terenul în suprafaţă de 2 ha., 7000 mp. din titlul de proprietate nr.79002/2007, situat în tarlaua 49/2, parcelele 6,40 şi 28, cu vecinătăţile : a) parcela 28 în suprafaţă de 5000 mp : N- B. E., E- drum exploatare, S- Ţ. V. şi V- drum exploatare ; b) parcela 6 în suprafaţă de 2 ha : N- M. N.,A 15, E- P. D., S- teren primărie Tr.Severin şi V-A 7 şi c) parcela 40 în suprafaţă de 2000 mp ; N- Teren primărie Tr.Severin, P41, E- drum exploatare., S- S.C. Distribution SA şi V- DJ 607B, Damircheli, reprezentând cota de 2/6 dreptul său din titlul de proprietate., cota de 3/6 a reclamantei ( 1/6 cota defunctei şi 2/6 dreptul reclamantei din titlul de proprietate), cedată pârâtei şi cota de 1/6 a defunctei. Total = 6/6. În acest lot se atribuie şi un loc de veci cu dimensiunile de 3 x 3 = 9 mp în sectorul 2 poziţia 1 din cimitirul Sf. Gh. din Mun. Drobeta Turnu Severin. Prezenta tranzacţie reprezintă voinţa noastră şi precizăm că niciuna dintre noi nu va mai avea vreo pretenţie în legătură cu succesiunea autoarei noastre, P. A. L. Reclamantă A. A. M.- s.s. indescifrabil; Pârâtă C. C. M. I.- s.s. indescifrabil”. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iulie 2008.