R****** S*** S***
CreditorS* F****** C** I**** S**
DebitorA************ F********* P****** B****
CreditorM*** I***** I****** S******
PârâtÎn temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei. Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului unde a fost înregistrat sub nr. J10/49/2002. Dispune atragerea răspunderii administratorului M*** I***** I****** S****** pentru întreg pasivul debitorului, a sumei de 17458,00 lei, în condiţiile art. 138 alin.(1) lit.d) din Legea nr. 85/2006. În temeiul art 136 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Dispune plata către lichidatorul judiciar R****** S*** S*** a sumei de 3293,20 lei, reprezentând retribuţia acestuia şi cheltuieli de procedură, din fondul de lichidare. În temeiul art. 135 din legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, D.G.F.P. Buzău şi ORC de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Noiembrie 2008
Pentru continuarea procedurii insolvenţei privind pe debitoarea S* F****** C** I**** S**,
Încuviintează cererea de amânare formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Buzău de a lua cunoştinţă de înscrisul depus la dosar de către lichidatorul judiciar, şi având în vedere lipsa procedurii de citare cu pârâtul M*** I***** I****** S******
Încuviintează cererea de amânare formulată de lichidatorul Angelo Nicoleta în vederea citării fostului administrator al debitoarei cu copia cererii de atragere a răspunderii.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar pentru întocmirea tabelului preliminar al creantelor privind pe debitoarea SC Foresta Com Impex SRL
Admite cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolventei privind pe debitoarea S* F****** C** I**** S**. Termen fond 21.05.2008.
Avînd în vedere lipsa procedura de citare cu debitoarea SC FORESTA STAR SRL, amînă cauza la termenul din 16.04.2008.