Dosar 5502/62/2008 din 11.08.2008

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5502/62/2008
Data dosar:
11.08.2008
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.11.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Fond

    În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului ALEXIAN INTERMED SRL şi radierea acestuia din registrul comerţului. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul BRAŞOV pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Onorariul lichidatorului judiciar CENŢU SPRL în sumă de 5.000 lei + TVA şi suma de 1.855, 35 lei cheltuieli de procedură vor fi achitate din fondul de lichidare. Cota de 6,2 % din dreptul de proprietate asupra imobilului compus din construcţie cu destinaţia de biserică cult penticostal şi teren în suprafaţă totală de 2.135 mp situat în com. Casva, jud. MUREŞ va trece în baza prezentei hotărâri şi conform prevederilor art. 133 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 în proprietatea indiviză a asociaţilor ALEXIAN INTERMED SRL, corespunzător cotelor de participare la capitalul social. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27.11.2019.

    Hotarare 1499/2019 din 27.11.2019
  • Sedinta din data de 02.10.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru publicarea raportului cu propunerea de închidere a procedurii, discutarea acestei propuneri, stabileşte termen la data de 27.11.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 02.10.2019
  • Sedinta din data de 15.05.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 02.10.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 15.05.2019
  • Sedinta din data de 20.02.2019 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 15.05.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 20.02.2019
  • Sedinta din data de 28.11.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 20.02.2019, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 28.11.2018
  • Sedinta din data de 19.09.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 28.11.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2018
  • Sedinta din data de 09.05.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 19.09.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 09.05.2018
  • Sedinta din data de 07.03.2018 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 09.05.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 07.03.2018
  • Sedinta din data de 29.11.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 07.03.2018, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 29.11.2017
  • Sedinta din data de 27.09.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 29.11.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2017
  • Sedinta din data de 21.06.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 27.09.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 21.06.2017
  • Sedinta din data de 26.04.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 21.06.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 26.04.2017
  • Sedinta din data de 01.02.2017 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 26.04.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 01.02.2017
  • Sedinta din data de 02.11.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 01.02.2017, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 02.11.2016
  • Sedinta din data de 15.06.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 02.11.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 15.06.2016
  • Sedinta din data de 23.03.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi reluarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, conform deciziei creditorilor, stabileşte termen la data de 15.06.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 23.03.2016
  • Sedinta din data de 20.01.2016 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi reluarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în jud. Mureş, stabileşte termen la data de 23.03.2016, sala T4, ora 8:30.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2016
  • Sedinta din data de 07.10.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii, reconvocarea adunării creditorilor pentru aprobarea valorificării cotei deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în com. Casva, jud. Mureş, stabileşte termen la data de 20.01.2016, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 07.10.2015
  • Sedinta din data de 20.05.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru convocarea adunării creditorilor în vederea stabilirii măsurilor ce se impun pentru continuarea procedurii, stabileşte termen la data de 07.10.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 20.05.2015
  • Sedinta din data de 11.02.2015 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii în partaj judiciar aflată pe rolul Judecătoriei Reghin, înregistrată sub dosar nr. 2955/289/2012, stabileşte termen la data de 20.05.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 11.02.2015
  • Sedinta din data de 24.09.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii în partaj judiciar aflată pe rolul Judecătoriei Reghin, stabileşte termen la data de 11.02.2015, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2014
  • Sedinta din data de 16.04.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii în partaj judiciar aflată pe rolul Judecătoriei Reghin, stabileşte termen la data de 24.09.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 16.04.2014
  • Sedinta din data de 15.01.2014 la ora 08:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii în partaj judiciar aflată pe rolul Judecătoriei Reghin, stabileşte termen la data de 16.04.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 15.01.2014
  • Sedinta din data de 25.09.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii în partaj judiciar aflată pe rolul Judecătoriei Reghin, ce formeazuă obiectul dosarului nr. 2955/289/2012, stabileşte termen la data de 15.01.2014, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 25.09.2013
  • Sedinta din data de 15.05.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii în partaj judiciar aflată pe rolul Judecătoriei Reghin, ce formeazuă obiectul dosarului nr. 2955/289/2012, stabileşte termen la data de 25.09.2013, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 15.05.2013
  • Sedinta din data de 06.02.2013 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii în partaj judiciar aflată pe rolul Judecătoriei Reghin, ce formeazuă obiectul dosarului nr. 2955/289/2012, stabileşte termen la data de 15.05.2013, sala T4, ora 8,30.

    Incheiere de sedinta din 06.02.2013
  • Sedinta din data de 24.10.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea acţiunii în partaj judiciar aflată pe rolul Judecătoriei Reghin, stabileşte termen la data de 06.02.2013, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 13.06.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Respinge obiecţiunile la raportuol final de activitate formulate de creditoarea DGFP Braşov. Pentru ca lichidatorul judiciar să promoveze acţiune de ieşire din indiviziune şi soluţionarea acesteia, stabileşte termen la data de 24.10.2012, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 18.04.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru ca lichidatorul să depună punct de vedere cu privire la obiecţiunile la raportul final formulate de creditoarea DGFP Braşov şi soluţionarea acestor obiecţiuni, stabileşte termen la data de 13.06.2012, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 22.02.2012 la ora 11:00

    Complet: CI3-CC
  • Amână cauza

    Respinge cererea de reexaminare formulată de creditoarea CN ROMARM – FILIALA SC CARTIL SA.

  • Sedinta din data de 22.02.2012 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea discutării propunerii de închidere a procedurii, stabileşte termen la data de 18.04.2012, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 30.11.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În baza art. 108 ind. 1 alin. 1 lit. e) C.p.c. dispune amendarea creditoarei SC CARFIL SA cu suma de 500 lei. Pentru continuarea procedurii în sensul valorificării bunului imobil, acordă termen la data de 22.02.2012, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 26.10.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru a se depune la dosar de către creditoarea SC Carfil SA punct de vedere expres cu privire la vânzarea cotei părţi din imobilul situat în com.Caşva, jud.Mureş şi pentru a se reveni cu adresă către Biroul Notarului Public Marin Ioan, acordă termen la data de 30.11.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 22.06.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii şi emiterea unei adrese către BNP Marin Ion, pentru a comunica o copie a înţelegerii privind interdicţia de înstrăinare a cotei - părţi din imobilul situat în sat Caşva, acordă termen la data de 26.10.2011,sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 04.05.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea continuării procedurii şi reconvocarea adunării creditorilor în vederea stabilirii modalităţii de valorificare a cotei deţiniute de societatea debitoare din imobilul situat în localitatea Casva, acordă termen la data de 22.06.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 23.02.2011 la ora 8:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii şi reconvocarea adunării creditorilor în vedere stabilirii modalităţii de valorificare a cotei deţinute de către debitoare din imobilul situat în comuna Casva, acordă termen la data de 04.05.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 11.01.2011 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amână cauza

    În vederea reconvocării adunării creditorilor pentru stabilirea modalităţii de valorificare a cotei deţinute de către debitoare din imobilul situat în comuna Casva, acordă termen la data de 23.02.2011, sala T4, ora 8,30.

  • Sedinta din data de 05.10.2010 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    În vederea continuării procedurii în sensul evaluării cotei păţi deţinute de societatea debitoare din imobilul situat în com. Casva jud. Mureş şi convocarea adunării creditorilor pentru valorificarea acesteia, acordă termen la data de 11.01.2011, sala T4, ora 10,30.

  • Sedinta din data de 27.04.2010 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    Pentru continuarea procedurii, convocarea creditorilor în vederea discutării ofertei de cumpărare şi continuarea demersurilor de valorificare a cotei părţi deţinute de debitoare, acordă termen la data de 05.10.2010, sala T4, ora 10,30.

  • Sedinta din data de 16.02.2010 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a cotei - părţi deţinută de debitoare din imobilul situat în com. Casva, acordă termen la data de 27.04.2010, sala T4, ora 10,30.

  • Sedinta din data de 17.11.2009 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    Pentru continuarea procedurii în sensul valorificăriii bunului identificat în averea debitoarei, acordă termen la data de 16.02.2010, sala T4, ora 10,30.

  • Sedinta din data de 29.09.2009 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    Pentru continuarea procedurii şi identificarea bunurilor din averea debitoarei, acordă termen la data de 17.11.2009, sala T4, ora 10,30.

  • Sedinta din data de 02.06.2009 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Soluţionare

    Admite cererea formulată de către administratorului judiciar Cenţu SPRL Braşov şi în consecinţă: Dispune intrarea în procedura falimentului a debitorului SC Alexian Intermed SRL.Confirma in calitate de lichidator pe administratorul judiciar pe Cenţu SPRL. Pentru continuarea procedurii, acordă termen la data de 29.09.2009, sala T4, ora 10,30.

  • Sedinta din data de 28.04.2009 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    Pentru continuarea procedurii, soluţionarea recursului şi convocarea părţilor în vederea discutării deschiderii procedurii generale de faliment, acordă termen la data de 02.06.2009, sala T4, ora 10,30.

  • Sedinta din data de 03.02.2009 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    Admite cererea. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC Alexian Intermed SRL. Numeşte administrator judiciar pe Cenţu SPRL. Pentru continuarea procedurii, acordă termen la data de 28.04.2009, sala T4, ora 10,30.

  • Sedinta din data de 25.11.2008 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    Pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă, acordă termen la data de 03.02.2008, sala T4, ora 10,30.

  • Sedinta din data de 04.11.2008 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    Pentru a da posibilitatea creditoarei să ia cunoştinţă de conţinutul contestaţiei şi pentru ca debitoarea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă contestaţiei, acordă termen la data de 25.11.2008, sala T4, ora 10.30.

  • Sedinta din data de 30.09.2008 la ora 10:30

    Complet: CI3 (sala T4)
  • Amânat

    Pentru comunicarea cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor anexe, către societatea debitoare, acordă termen la data de 04.11.2008, sala T4, ora 10,30.

Flux dosar


Actualizare GRPD