V***** C************
InculpatC**** F********
MartorÎn baza art. 87 al. 1 OUG 195/2002 modificată prin Legea 49/2006, cu aplicarea art. 74 lit. a, b, c C.p. şi art. 76 lit. d C. p. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, condamnă pe inculpatul V***** C************, născut la 31.01.1985, în Oneşti, C.N. P. *********5371, domiciliat în Oneşti, str. Mărăşeşti, bl. 2/D/6, studii liceul, ocupaţia – referent la Primăria Oneşti, necăsătorit, fără copii minori, necunoscut cu antecedente penale la 2 (două) luni închisoare. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. În baza art. 71 al. 2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. pe care o suspendă potrivit art. 71 al. 5 C. p. În baza art. 189 C.p.p. şi art. 64 L.51/’95 dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei către B.A. Oneşti a sumei de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu (avocat Bâra Teodora). În baza art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la 170 lei cheltuieli judiciare către stat în care a fost inclus şi onorariu avocat oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare.
Având în vedere că nu s-a îndeplinit procedura de citare cu inculpatul