C******** G*******
InculpatM**** V*******
Parte civilăÎn baza art. 305 litera „c” Cod penal pentru comiterea infracţiunii de abandon de familie condamnă pe inculpatul C******** G*******, divorţat, are un copil minor, fără ocupaţie, necunoscut cu antecedente penale, la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare. În baza art. 71 Cod penal aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 litera „ a „ teza a II-a şi litera „ b „Cod penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionata a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani. În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării. În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul 70 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 26.01.2009.
Amânat la 26.01.2009 faţă de lipsa părţilor.