M******* G******
PetentAdmite cererea promovată de petentul condamnat M******* G******, şi , pe cale de consecinţă , dispune reabilitarea judecătorească cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare , aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 345/1990 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr. 1452/1990. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. În baza art. 192 al.3 C. p.p., cheltuielile judiciare , în cuantum de 30 lei RON rămân în sarcina statului.
pentru ca petentul să facă dovada achitării despăgubirilor civile şi ale cheltuielilor judiciare, la care a fost obligat prin sentinţa de condamnare,în vederea administrării probaţiunii testimoniale,