M***** M****
PetentI************ D* P****** A* J******** H********
IntimatV***** R***
IntimatRespinge plângerea civilă formulată.
În vederea audierii martorilor,
Faţă de cererea de reexaminare, formulată de conducătorului unităţii intimate, numitul Dumitru Liviu Gabriel, Văzând că la dosar au fost depuse, din partea intimatul înscrisurile solicitate, o apreciază întemeiată, Ţinând cont de disp. art. 108 ind. 5 al. 3 cod proc. civ., Faţă de cererea de probaţiune testimonială, formulată de petent, prin reprezentant, apreciind-o concludentă şi utilă soluţionării cauzei,
Văzând că intimatul nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul depunerii înscrisurilor solicitate, Faţă de disp. art. 108 ind. 1 al. 1 pct. 2 lit. f) cod proc. civ., Apreciind necesar ca intimatul să depună întâmpinare, precum şi toate actele care au stat la baza încheierii procesului-verbal de contravenţie contestat,
Apreciind necesar ca intimatul să depună întâmpinare, precum şi toate actele care au stat la baza încheierii procesului-verbal de contravenţie contestat, Faţă de cererea formulată de reprezentantul petentului privind completarea cadrului procesual, apreciind-o întemeiată, Pentru ca reprezentantul petentului să facă dovada calităţii sale, cu împuternicirea avocaţială,