F***** G*******
ReclamantZ***** N*******
PârâtC***** A****
PârâtF***** T***
PârâtV***** A**
PârâtAdmite în fond acţiunea civilă pentru ieşire din indiviziune formulată de reclamantul Florea Gh. Gheorghe în contradictoriu cu pârâţii Z***** N*******, C***** A****, F***** T***, Florea M. Dănuţ şi V***** A**. Constată că la data de 24.05.1973 a decedat numitul Florea M. Gheorghe, cu ultimul domiciliu în comuna Racova, jud. Bacău. Constată că la data de 28.03.1995 s-a eliberat T.P. nr. 39134/1995 după defunctul Florea M. Gheorghe pentru suprafaţa de 7800 m.p. teren situat în extravilanul satului Racova, comuna Racova, judeţul Bacău, moştenitori acceptanţi ai bunului imobil teren fiind: Florea Gh. Gheorghe – fiu, Z***** N******* -fiică, C***** A**** – fiică, F***** T*** – fiu, Florea M. Dănuţ şi V***** A** – copii fiului Florea Gh. Mihai, predecedat, teren identificat în schiţa anexă la Raportul de expertiză efectuat în cauză de expert Butnaru Mihai, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Constată că reclamantului Florea Gh. Gheorghe şi pârâţilor Z***** N*******, C***** A****, F***** T*** li se cuvine câte o cotă de 1/5 fiecare din terenul în suprafaţa de 7800 m.p iar pârâţilor Florea M. Dănuţ şi V***** A** li se cuvine, în indiviziune, o cotă de 1/5 din acelaşi teren. Constată că valoarea totală a masei de partaj este de 7.800 lei, reclamantului Florea Gh. Gheorghe şi pârâţilor Z***** N*******, C***** A****, F***** T*** revenindu-i câte o cotă valorică de 1.560 lei pentru fiecare iar pârâţilor Florea M. Dănuţ şi V***** A** li se cuvine o cotă valorică de 1.560 lei împreună. Dispune sistarea stării de indiviziune prin atribuirea de loturi astfel: Lotul nr. 1 se atribuie reclamantului Florea Gh. Gheorghe cu valoare totală de 1.650 lei şi se compune din suprafaţa de 1650 m.p. teren extravilan com. Racova, jud. Bacău situat in T 32, P 583, cu vecini: N - Lotul 2, E - most. defunctului Munteanu Ghe., S - Titire Gh. Mihai, V - D.E. 579, identificat în schiţa anexă la Raportul de expertiză. Lotul nr. 2 se atribuie pârâtului F***** T*** cu valoare de 1.650 lei şi se compune din suprafaţa de 1650 m.p. teren arabil extravilan com. Racova, jud. Bacău situat in T 32, P 583, cu vecini: N-D.E.579, E - most. defunctului Munteanu Ghe., S - Lotul 1,V - D.E. 579, identificat în schiţa anexă la Raportul de expertiză. Lotul nr. 3 se atribuie pârâtei C***** A**** cu valoare de 1.500 lei şi se compune din suprafaţa de 1500 m.p. teren arabil extravilan com. Racova, jud. Bacău situat in T 32, P 601/10, cu vecini: N - most. def. Bordeianu Elena, E - Lotul nr. 4, S - D.N.635, V - most. def. Filip C. Ghe., identificat în schiţa anexă la Raportul de expertiză. Lotul nr 4 se atribuie pârâtei Z***** N******* cu valoare de 1.500 lei şi se compune din suprafaţa de 1500 m.p. teren arabil extravilan com. Racova, jud. Bacău situat in T 32, P 601/10 cu vecini N - most. def. Bordeianu Elena, E – Lotul nr. 5, S - D.N. 635, V - Lotul nr. 3, identificat în schiţa anexă la Raportul de expertiză Lotul nr. 5 se atribuie în indiviziune pârâţilor Florea M. Dănuţ şi V***** A** cu valoare de 1.500 lei şi se compune din suprafaţa de 1500 m.p. teren arabil extravilan com. Racov, jud. Bacău in T 32, P 601/10, cu vecini: N-most. def. Bordeianu Elena, E - most. def. Craioveanu Vasile, S - D.N. 635, V- Lotul nr. 4, identificat în schiţa anexă la Raportul de expertiză. Pentru egalizarea loturilor: - obligă reclamantul Florea Gh. Gheorghe să plătească suma de 60 lei pârâtei C***** A**** şi suma de 30 lei pârâtei Z***** N******* cu titlu de sultă; - obligă pârâtul F***** T*** să plătească suma de 30 lei pârâtei Z***** N******* şi suma de 60 lei Florea M. Dănuţ şi V***** A** cu titlu de sultă. Obligă pârâţii Z***** N*******, C***** A****, F***** T*** să plătească reclamantului suma de 8,26 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată şi pârâţii Florea M. Dănuţ şi V***** A** să plătească împreună reclamantului suma de 8,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă.
amână cauza la 26 martie 2009, ora 9 pt. când se va reveni la exp. pt. a reface expertiza.
amână cauza la 19 februarie 2009, ora 9 pt., studiul rap. de exp.
amână cauza la 15.01.2009,ora 9 pt. lipsa raportului de expertiză.
amână cauza la 13.11.2008,ora 9 pt. a se efectua raportul de exăpertiză.
Admite în principiu actiun ea civilă pentru ieşire din indiviziune. Constata ca la data de 28.03.1995 s-a eliberatTP nr. 39134/1995 după def. F.M.Ghe. pt suprafaţa de 78000 mp teren situat în extravilanul satului Racova, com Racova, jud Bacau, moşternitori acceptanţi ai bunului imobil teren fiind HF.Gh.Ghe. fiu, Z.N.-fiica, C.A. -fiică, F. T. -fiu, F. M. D. şi VA -nepoţii fiului F Gh Mihai, predecedat. Constata că reclamantului şi pârâtilor ZN , CA, FT, li se cuvine o cotă de 1/5 din imobilul teren în suprafata de 7800 m.p. şi pârâtilor FMD şi VA li se cuvine, în indiviziune, o cotă de 1/5 din acelaşi imobil. Dispune efectuarea unei expertize. Stabileşte onorariu provizoriu expert de 400 lei, în sarcina reclamantului. Se va emite adresa la BLE-Tribunalul Bacau pentru înaintarea listei cu experti. Fixează termen pentru judecarea fondului 16.10.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Se va emite adresă reclamantulkui prin care i se pune în vederer să achite o taxa de timbru în cuantum de 9 lei, sub sancţiunea anulării acţiunii. Cu drept de recurs odata cu fondul.
Amână pronunţarea la data de: 18.09.2008,
amână cauza la data de 11 septembrie 2008,ora 9 pt. când părţile vor depune toate actele de stare civilă.