F***** M****
ReclamantP******* C****** O*********** V*****
PârâtD***** G***** D*********** A* C****** O*****
Pârâtadmite în parte acţiunea anuleazădispozoiţia nr29 1 din 22.07.2008 emisă depârâtă şi anulează ancheta socială din 10.07.2008 şi obligă pârâta la efectuarea unei noi anchete sociale. respinge capătul de cerere privind stabilirea cuantumului şi plata aportului social obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
amana pronuntare pentru data de 29.06.2009
PENTRU CA PÂRÂTA SĂ DEPUNĂ LA DOSARUL CAUZEI FIŞA DE CALCULA AJUTORULUI SOCIAL ŞI DECLARATIA LUI BALBĂ NECULAI PRIVIND ANCHETA SOCIALA ŞI UN EXEMPLAR DUPĂ ACTELE DEPUSE PENTRU TERMENUL DE ASTĂZI.
Se va emite adresă în sensul celor menţionate. Prorogă pronunţare cu privire la proba cu martori . Se va comunica o copie după întâmpinare reclamantului . Amână judecarea cauzei la data de 27.04.2009 ora 9 CC1 pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă , urmând a se repeta procedura de citare cu pârâţii cu exemplar după înscrisurile depuse , pârât Damian George cu menţiunea pe citaţie să formuleze întâmpinare. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Martie 2009
Anulează cererea de recuzare ca netimbrată.
AMANAT PENTRU A SE SOLUTIONA CEREREA DE RECUZARE
amanat pentru a se lua act de întâmpinare.