U*** R*****
InculpatÎn baza art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74, 76 lit d Cod penal condamnă pe inculpatul U*** R***** la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza II şi lit b Cod penal. În baza art. 81 -82 Cod penal şi art. 71 alin 5 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii precum şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 359 Cod procedură penală a căror nerespectare are drept consecinţă revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, caz în care aceasta va fi executată în regim de detenţie. În baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariu pentru asistenţă juridică acordată din oficiu acestuia şi care a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2008.