S****** T****
ReclamantS****** E***
PârâtAdmite cererea formulată de petentul S****** T****. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr.645/20.05.2008, în sensul că referitor la suprafaţa de 1,08 ha teren arabil, ce revin părţilor în proprietate, în loc de „T.97, P.53” se va trece corect „T.47, P.53”. Îndreptarea erorii materiale se va face pe ambele exemplare ale hotărârii. Prezenta face parte integrantă din sentinţa civilă nr.645/20.05.2008 a Judecătoriei Pătârlagele. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 31.03.2011.
Admite acţiunea. Ia act de tranzacţia părţilor. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână judecarea cauzei la data de 20.05.2008, la cererea de amânare depusă la dosar de reclamantul S****** T**** şi pentru ca pârâtul S****** E*** să depună întâmpinare în cauză. Se va cita reclamantul S****** T****. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.04.2008