B** N******
ReclamantB** F******
ReclamantG***** P****
PârâtG***** E*****
PârâtP*** A*****
IntervenientAvând în vedere faptul că în acest dosar a fost admisă cererea de abţinere, s-a format dosarul civil nr. 162/177/2010 şi s-a repartizat aleatoriu primind termen de judecată la data de 24.02.2010.
Admite cererea.
Instanţa dispune amânarea cauzei pentru data de 27.01.2010 având în vedere precizarea depusă la dosar şi probele solicitate de către intervenientă.
Amânat pentru data de 18.11.2009 având în vedere Hotărârea adunării generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Aleşd din data de 18.09.2009, cu privire la continuarea protestelor , în acord şi cu ceilalţi magistraţi din ţară şi având în vedere că s-a hotărât menţinerea Hotărârii adunări generale din 31.08.2009 , urmând a fi soluţionate doar cauzele având ca obiect măsurile preventive ori suspendarea provizorie a executării silite în condiţiile art. 403 al. 4 Cod procedură civilă.
Instanţa dispune amânarea cauzei pentru data de 23.09.2009, ora 9,30, cam.9, având în vedere cererea de amânare a avocatei reclamanţilor.
Amânat pentru data de 24.06.2009. Faţă de lipsa de procedură.
Instanţa, în baza art. 155 indice 1 din Codul de procedură civilă dispune suspendarea cauzei.
Instanţa dispune amânarea cauzei pentru data de 18.03.2009 faţă de lipsa de procedură existentă cu pârâţii.
Instanţa amână judecarea cauzei pentru data de 18.02.2009 faţă de cererea de amânare a avocatului reclamanţilor, primul termen de judecată.