G****** L* I** -******
Apelant InculpatG**** E* A***
Intimat InculpatD******* S****** S**** P*** R*********** L**** R***** B***
Intimat Parte civilăG**** E***
Intimat Parte responsabilă civilmenteG**** A**
Intimat Parte responsabilă civilmenteAdmite recursul inculpatului G.I.M ale cărui efecte le extinde şi asupra inculpatului G.A. Schimbă încadrarea juridică pentru ambii inculpaţi, referitor la ambele infracţiuni. Aplică inculpatului G.I.M pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu aplicarea dispi. art. 81 C.p. Aplică inculpatului G.A pedeapsa rezultantă de 11 luni închisoare cu aplicarea art. 81, 110 C.p. Obligă inculpaţii la plata prejudiciului neacoperit.
Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 21.01.2010.
Faţă de lipsa inculpatului minor a cărui prezenţă este obligatorie amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18.01.2010, sala C, ora 11.
Termen de judecată la data de 14 decembrie 2009, sala C, ora 11, faţă de cererea de amânare formulată de reprezentantul apelantului - inculpat, av. of. Flucuş D. şi faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la Primăria Agnita.
Apreciază ca fiind necesară precizarea prejudiciului suferit de intimata parte civilă sens în care acordă termen la data de 16.11.2009, sala C, ora 11.
Faţă de protestul magistraţilor şi faţă de desfiinţarea prezentului complet de judecată acordă termen la data de 19.10.2009, sala C, ora 11 complet C3.
Amână judecarea cauzei la data de 07.09.2009, sala C, ora 11, oo, faţă de lipsa relaţiilor solicitate la termenul anterior.
Acordă termen de judecată la data de 01.06.2009, sala C, ora 10, în vederea efectuării unei adrese către intimata parte civilă O.A.
Acordă termen de judecată la data de 11.05.2009, sala C, ora 11, pentru ca părţile să ia cunoştinţă de completările la expertiză.
Termen de judecată la data de 13.04.2009 faţă de lipsa suplimentului raportului de expertiză.
Termen de judecată la data de 9.03.2009, sala C ora 11pentru efectuarea unui supliment la raportul de expertiză.
Acordă termen de judecată la data de 09.02.2009, sala C, ora 11, în vederea studierii de către reprezentanta Ministerului Public a obiecţiunilor la expertiza tehnică formulate de apelantul inculpat, G.I, şi de către intimata parte civilă Direcţia Silvică Sibiu.
Acxordă termen la data de 12 ian. 2009, sala C, ora 11,00 ptr.a se comunica părţii civile un exemplar din raportul de expertiză şi pentru studiul acestei lucrări.
Termen de judeată la data de 8 decembrie 2008, faţă de lipsa raportului de expertiză dispus în cauză
Faţă de cererea în probaţiune formulată de reprezentantul inculpatului acordă termne la data de 10.11.2008.
Acordă termen la data de 13.10.2008 în vederea angajării de avocat.
Termen la 8 septembrie 2008 în vederea prezentării inculpatului minor la dezbateri.