P***** M***** R*****
ReclamantN****** I**
PârâtAdmite cererea, astfel cum a fost majorată, formulată de reclamantul P. M. R., împotriva pârâtului N. I. Obligă pârâtul să îşi repare sifonul de pardoseală de la baia apartamentului proprietatea sa. În caz contrar, autorizează reclamantul să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului; contravaloarea lucrărilor de reparaţii fiind de 94 lei. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 193 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii necesare în apartamentul proprietatea acestuia. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 537,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2009.
Repune cauza pe rol pentru ca reclamantul să facă dovada că pârâtul este proprietarul apartamentului indicat. Cu apel. TERMEN: 05.03.2008 Pronuntată în sedinta publică, azi 29.01.2009.
Suspendă judecata cauzei potrivit art. 242 pct. 2 c.p.civ. până la o noua stăruintă a părtilor. Cu recurs. Pronuntată în sedinta publică de la 20.11.2008.
Revine cu adresă către expert pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punându-i în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a se înainta raportul de expertiză depus de d-l expert Cociu Octav la data de 17.09.2008, conform mentiunilor acestuia. Amână judecarea cauzei la 20.11.2008, părtile având termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2008.
Emite adresă către expert pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea în cauză, punându-i în vedere să depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul acordat însoţită de dovezile de convocare a părţilor. Emite adresă către BLET ARGEŞ pentru a-i aduce la cunoştinţă desemnarea expertului. Amână judecarea cauzei la 23.10.2008, părtile având termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Septembrie 2008