A********* L****** C*****
Recurent ReclamantC**** L**** M****
Recurent PârâtL****** L***** L****
Intimat PârâtAdmite în parte cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta Andronache Liliana în contradictoriu cu pârâta Călin Lucia şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7065 RON reprezentând contravaloare prejudiciu cauzat. Respinge cererea având ca obiect pretenţii formulată de aceeaşi reclamantă, în contradictoriu cu pârâtul L****** L***** L****, ca neîntemeiată. Obligă reclamanta la plata către pârâta a sumei de 288 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2010.
Amână pronunţarea cauzei la data de 15.03.2010
Amână pronunţarea cauzei pentru data de 08.03.2010
Acordă un nou termen de judecată-pentru a se lua interogator părţilor din proces.
Acordă un nou termen de judecată-pentru luarea unui interogatoriu ambelor părţi din proces.
Acordă un nou termen de judecată-dată fiind dispoziţiile Hotărârii Adunării Generale a Judecătorilor emisă de către Tribunalul Caraş-Severin cu nr. 5/2009 precum şi faţă de Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Caransebeş cu nr. 12/2009.
Acordă un nou termen de judecată-în vederea repetării adresei la expert
Acordă un nou termen de judecată-în vederea repetării adresei la expert
Acordă un nou termen de judecată-în vederea emiterii adresei la expert nou numite în locul expertei înlocuite.
Acordă un nou termen de judecată-în vederea repetării adresei la expert
Acordă un nou termen de judecată- în vederea emiterii unei adrese la expert
Acordă un nou termen de judecată-pentru a se emite adrese la cele 3 Birouri de Expertize Judiciare
Acordă un nou termen de judecată-în vederea repetării adresei la Tribunalul Hunedoara şi pentru a se emite o adresă şi la Tribunalul Mehedinţi-Biroul de Expertize Judiciare.
Acordă un nou termen de judecată-pentru emiterea unei adrese la Biroul de Expertize Judiciare din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Acordă un nou termen de judecată-în vederea solicitării unei liste cu experţi merciologi
Acordă un nou termen de judecată-în vederea repetării adresei la expert Mihoţoni N.
Acordă un nou termen de judecată-pentru studiul expertizei
se va repeta adresa la expertul Mihuţoni Nicolae.
Acordă un nou termen de judecată-în vederea repetării adresei la expet.
Acordă un nou termen de judecată-pentru a se emite adresă la expert Mihuţoni Nicolae