S******** D* P********* D* P* L**** T********* G***
PetentC****** P******
Intimats.pen. nr. 232 din 24.04.2008Admite cererea. Revocă măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatei C****** P******, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 lit. b şi c şi alin. 21 lit. a C.pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C.pen., prin sentinţa penală nr. 63 din 28.02.2006 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 3623/2005, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 29 din 03.05.2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 214/MF/2006. Dispune executarea acestei pedepse cu privare de libertate. Aplică persoanei condamnate pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 C.pen. pe durata prevăzută de art.71 C.pen., conform hotărârii de condamnare. Stabileşte 40 lei cheltuieli judiciare în sarcina statului, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, ce va fi suportat în avans din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.
- Se acordă un nou termen de judecată pentru a se dispune aducerea intimatei Cârtea Petruţa cu mandat.