Z****** V* I**** - D*****
InculpatZ****** N*******
Parte vătămatăF***** R*************
MartorZ****** P****
MartorZ****** V* I************ p*** a****** l* C******** l**** U***
InculpatCondamnă pe inculpatul ZAHARIA IONEL-DANIEL pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin.1 ind.1 din Codul penal cu aplicarea art. 63 din Codul penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei în sensul înlăturării disp. art. 37 lit.a, b din Codul penal la pedeapsa de 500 (cinci sute) lei amendă (faptă comisă la 20 august 2007). În temeiul art. 83 din Codul penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.794 din 29 martie 2009 a Judecătoriei Botoşani, modificată prin decizia penală nr.387 A/12.09.2006 a Tribunalului Botoşani , pedeapsă pe care o adiţionează la cea stabilită prin prezenta hotărâre inculpatul urmând a executa în total 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare şi 500 (cinci sute) lei amendă. În temeiul art. 71 din Codul penal interzice inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile civile prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 ind.1 din Codul penal. Constată că partea vătămată Z****** N******* nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 220 lei. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18 iunie 2009.
Amână pronunţarea în cauză la data de 18 iunie 2009, orele 14:00.
Se va face adresă către arhiva instanţei să verifice după data pronunţării şi să identifice sentinţa prin care inculpatul a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare. Se proceda la citarea părţilor – şi prin afişare la sediul Consiliului local Unţeni, judeţul Botoşani, iar inculpatul din nou cu mandat de aducere în localitatea de domiciliu, cu adresă însoţitoare către postul de poliţie să procedeze efectiv la punerea în executare.
Se va ataşa sentinţa penală 749/29.03.2006 privind pe inculpat şi decizia Tribunalului Botoşani în soluţionarea căii de atac. Se proceda la citarea părţilor – şi prin afişare la sediul Consiliului local Unţeni, judeţul Botoşani, iar inculpatul din nou cu mandat de aducere în localitatea de domiciliu.
Se va reveni cu adresă către Spitalul de psihiatrie Botoşani să comunice relaţiile solicitate, dacă inculpatul este internat în această unitate în caz afirmativ să precizeze diagnosticul. Pentru inculpat se va emite din nou mandat de aducere. Se proceda la citarea părţilor – şi prin afişare la sediul Consiliului local Unţeni, judeţul Botoşani.
Faţă de declaraţiile martorului de azi, se va face adresă către Spitalul de psihiatrie Botoşani să comunice dacă este sau a fost internat în cursul anului 2008 în această unitate inculpatul, pentru care se va emite şi mandat de aducere. Se proceda la citarea părţilor – şi prin afişare la sediul Consiliului local Unţeni, judeţul Botoşani.
Se proceda la citarea părţilor – şi prin afişare la sediul Consiliului local Unţeni, judeţul Botoşani. Se va cita martorul lipsă, prin emiterea mandatului de aducere.
Se proceda la citarea părţilor – şi prin afişare la sediul Consiliului local Unţeni, judeţul Botoşani. Se va cita martorul lipsă.
Instanţa consideră necesar a se proceda la citarea părţilor – şi prin afişare la sediul Consiliului local Unţeni, judeţul Botoşani, partea vătămată prin emiterea mandatului de aducere. Se vor trece pe concept şi cita martorii acuzării. Se va face adresă către IPJ Botoşani pentru fişa de cazier judiciar a inculpatului.
Având în vedere că partea vătămată nu a fost audiată, se va repeta procedura de citare cu atenţionarea factorului poştal să indice motivul pentru care afişează citaţia. Totodată se va emite mandat de aducere pe numele părţii vătămate. Având în vedere că prezentul complet CP7 urmează să se desfiinţeze, conform Hotărârii Colegiului de Conducere nr. 15 din 02 septembrie 2008, dosarul va fi redistribuit în ordine ciclică, celorlalte complete de judecată începând cu primul complet CP1.
Se va reveni cu adresă către partea vătămată Z****** N******* pentru a preciza dacă formulează pretenţii băneşti în cauză, în caz afirmativ care este suma cu care se constituie parte civilă şi ce reprezintă aceasta. Se va reveni cu procedura de citare a inculpatului cu mandat de aducere şi se va înainta adresă către şeful de post al Poliţiei Unţeni, judeţul Botoşani, pentru a preciza numele persoanei vinovate de neîndeplinirea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului Zaharia V. Ionel Daniel la data de 14 iulie 2008. Totodată, se va reveni cu procedura de citare martorului din lucrări Amortoaie Alexandrina, cu mandat de aducere.
Se va înainta adresă către partea vătămată Z****** N******* pentru a preciza dacă formulează pretenţii băneşti în cauză, în caz afirmativ care este suma cu care se constituie parte civilă şi ce reprezintă aceasta. Se va reveni cu procedura de citare a inculpatului cu mandat de aducere şi se va cita în calitate de martorilor din lucrări numita Amortoaie Alexandrina din dosarul de urmărire penală, la adresa: sat şi comuna Unţeni, judeţul Botoşani.