C***** M*****
Făptuitor persoană solicitatăH O T Ă R Ă Ş T E: Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Procuratura Nuernberg Furth-Germania la data de 12.11.2008 în dosar nr.117 Js 99/93, împotriva persoanei solicitate C***** M*****, fiul lui Mircea şi Rodica, născut la data de *** în comuna Dărmăneşti, jud. Suceava, domiciliat în mun. Suceava, str. *** Suceava, C** În baza art. 97 al. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, amână predarea persoanei solicitate C***** M***** până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului nr. 2312/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în care acesta are în prezent calitatea de învinuit. Conform art. 87 al. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată va fi transferată în România pentru executarea pedepsei. În baza art. 90 al. 13 din Legea 302/2004 modificată şi completată prin Legea 222/2008, dispune arestarea persoanei solicitate C***** M*****, împotriva căruia s-a emis mandatul european de arestare emis de Procuratura Nuernberg Furth - Germania la data de 12.11.2008 în dosar nr.117 Js 99/93în vederea predării, pe o durată de 30 de zile, începând cu data soluţionării definitive a cauzei anterior menţionate şi emiterea mandatului de arestare. În baza art.94 alin.3 din Legea nr.222/2008 cu referire la art.90 alin.13 din aceeaşi lege, dispune ca mandatul de arestare preventivă să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării. În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine faţă de persoana solicitată C***** M***** măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art.145 Cod procedură penală , începând cu data de 30.10.2009 şi până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dar nu mai mult de 30 zile. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţele de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura dispusă este executorie. Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.10.2009.
Hotarare 114 din 30.10.2009Rspinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de persoana solicitată C***** M***** cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a disp. art. 77-100 inclusiv, 102, 105, 106 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 48 ore de la pronunţare . În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine faţă de persoana solicitată C***** M***** măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art.145 Cod procedură penală pe o durată de 30 zile începând cu data de 06.10.2009 şi până la data de 04.11.2009 inclusiv, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţele de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura dispusă este executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Stabileşte termen de judecată pentru data de 08.10.2009, ora 12, cu citare persoană solicitată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.09.2009, ora 14, 20.
În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine faţă de persoana solicitată C***** M***** măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art.145 Cod procedură penală pe o durată de 30 zile începând cu data de 06.09.2009 şi până la data de 05.10.2009 inclusiv, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura dispusă este executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.08.2009, ora 13,05.
În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine faţă de persoana solicitată C***** M***** măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art.145 Cod procedură penală pe o durată de 30 zile începând cu data de 07.08.2009 şi până la data de 05.09.2009 inclusiv, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura dispusă este executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.07.2009, ora 13,05.
În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine faţă de persoana solicitată C***** M***** măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art.145 Cod procedură penală pe o durată de 30 zile începând cu data de 08.07.2009 şi până la data de 06.08.2009 inclusiv, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura dispusă este executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Stabileşte termen de judecată pentru data de 21.07.2009, ora 12, cu citare persoană solicitată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.06.2009, ora 13,55.
Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de persoana solicitată C***** M***** cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a disp. art. 77-100 inclusiv, 102, 105, 106 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 222/2008 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 48 ore de la pronunţare. Stabileşte termen de judecată pentru data de 30.06.2009, ora 12, cu citare persoană solicitată. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.06.2009, ora 13,05.
Amână pronunţarea la 19.06.2009, ora 13,00.. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.06.2009.
Respinge cererea formulată de persoana solicitată C***** M***** privind revocarea măsurii de a nu părăsi localitatea, ca nefondată. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de persoana solicitată privind înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine faţă de persoana solicitată C***** M***** măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art.145 Cod procedură penală pe o durată de 30 zile începând cu data de 08.06.2009 şi până la data de 07.07.2009 inclusiv, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura dispusă este executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de persoana solicitată C***** M***** cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a disp. art. 45 alin.5, art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, ca inadmisibilă. Cu drept de recurs în termen de 48 ore de la pronunţare . Stabileşte termen de judecată pentru data de 11.06.2009,ora 12, cu citare persoană solicitată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.06.2009, ora…..
Amână pronunţarea la 2 iunie 2009, ora 12,00. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 iunie 2009.
În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 Cod procedură penală, luată faţă de persoana solicitată C***** M*****, pe o durată de 30 zile începând cu data de 09.05.2009 şi până la data de 07.06.2009 inclusiv, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura este executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare Respinge cererea formulată de persoana solicitată C***** M***** privind revocarea măsurii de a nu părăsi localitatea, ca nefondată. Definitivă cât priveşte cererea de revocare a măsurii. Stabileşte termen în vederea verificării menţinerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru data de 01.06.2009, cu citare persoană solicitată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.05.2009, ora 15,40.
Respinge cererea formulată de persoana solicitată C***** M***** privind înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, ca inadmisibilă. În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 Cod procedură penală, luată faţă de persoana solicitată C***** M*****, pe o durată de 30 zile începând cu data de 09.04.2009 şi până la data de 08.05.2009 inclusiv, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura este executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare Respinge cererea formulată de persoana solicitată C***** M***** privind revocarea măsurii de a nu părăsi localitatea, ca nefondată. Definitivă cât priveşte cererea de revocare a măsurii. Stabileşte termen în vederea verificării menţinerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru data de 04.05.2009, cu citare persoană solicitată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.04.2009.
Respinge cererea formulată de persoana solicitată C***** M***** privind înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, ca inadmisibilă. În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 Cod procedură penală, luată faţă de persoana solicitată C***** M*****, pe o durată de 30 zile începând cu data de 10.03.2009 şi până la data de 08.04.2009 inclusiv, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura este executorie. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Respinge cererea formulată de persoana solicitată C***** M***** privind revocarea măsurii de a nu părăsi localitatea, ca nefondată. Definitivă cât priveşte cererea de revocare a măsurii. Stabileşte termen în vederea verificării menţinerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru data de 01.04.2009, cu citare persoană solicitată. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.03.2009, ora 14,10.
Respinge cererea formulată de persoana solicitată C***** M***** privind înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, ca inadmisibilă. În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 Cod procedură penală, luată faţă de persoana solicitată C***** M*****, pe o durată de 30 zile începând cu data de 08.02.2009 şi până la data de 09.03.2009 inclusiv, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura este executorie. Stabileşte termen în vederea verificării menţinerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru data de 02.03.2009, cu citare persoană solicitată. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.02.2009, ora 13,20.
Respinge cererea formulată de persoana solicitată C***** M***** privind înlocuirea măsurii de a nu părăsi localitatea cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, ca inadmisibilă. În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată menţine măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art.145 Cod procedură penală, luată faţă de persoana solicitată C***** M*****, pe o durată de 30 zile începând cu data de 09.01.2009 şi până la data de 07.02.2009, măsură dispusă prin încheierea din data de 10.12.2008 a Curţii de Apel Suceava. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura este executorie. Stabileşte termen în vederea verificării menţinerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru data de 02.02.2009, cu citare persoană solicitată. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.01.2009, ora 12,00.
În temeiul art.90 alin.11 din Legea nr.302/2004 modificată ia faţă de persoana solicitată C***** M***** măsura obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de art.145 Cod procedură penală pe o durată de 30 zile începând cu data de 10.12.2008 şi până la data de 08.01.2009. Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, persoana solicitată C***** M***** va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la Poliţia mun. Suceava, organ de poliţie pe care instanţa îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie ; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenţia persoanei solicitate C***** M***** asupra disp. art. 145 alin.2 indice 2 Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin. În temeiul art.90 alin.11 Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 coroborat cu art.145 alin.2, 140/2 alin.8 Cod procedură penală, măsura dispusă este executorie de la data luării ei. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de persoana solicitată privind luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Admite în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de persoana solicitată C***** M*****. În temeiul art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale republicată, sesizează Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 77-100 inclusiv, 102,105,106 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte articole din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.222/2008, începând cu articolul 38, ca inadmisibilă. În temeiul art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborat cu art. 303 alin. 6 c.p.p., suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale mai sus-menţionate. Stabileşte termen în vederea verificării menţinerii măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru data de 05.01.2009, cu citare persoană solicitată. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.12.2008.
Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În baza art. 90 al. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, arestează persoana solicitată C***** M*****, fiul lui Mircea şi Rodica, născut la data de 16.06.1966 în comuna Dărmăneşti, jud. Suceava, domiciliat în mun. Suceava, str. Ion Vodă Viteazul nr. 10, bl. C 2, sc. A, ap. 12, jud. Suceava, împotriva căruia s-a emis la data de 12.11.2008 mandat european de arestare de către Procuratura Berlin şi cu privire la care s-a înaintat mesaj de urmărire internaţională de către INTERPOL Wiesbaden, pe o durată de 5 zile, respectiv de la 5 decembrie 2008 până la 9 decembrie 2008, inclusiv. În temeiul art. 90 al. 13 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, dispune emiterea mandatului de arestare. Persoana solicitată arestată se va depune în Arestul I.P.J. Suceava. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Amână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2008, ora 12,00, pentru când se va cita persoana solicitată din Arestul IPJ Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5 decembrie 2008, ora 16,12.